Cezar Preda: ,,Pentru PNL, trimiterea în judecată a premierului unei țări nu este un lucru cu care să te joci“

   Depunerea moțiunii de cenzură a fost un gest pe care opoziția liberală avea obligația morală să îl facă, a declarat deputatul PNL de Buzău Cezar Preda. El a spus, duminică, la o conferință de presă, că respingerea acesteia nu  se poate imputa liberalilor, care nu au acceptat să negocieze funcții cu partidele sau cu parlamentari ai arcului guvernamental.

   ,,Consider că moțiunea de cenzură a fost o reușită, deși mulți au fost foarte bucuroși că a picat. Dacă a picat, ce vină are Partidul Național Liberal? Că nu a știut să negocieze funcții? Că nu și-a dorit să facă treaba aceasta? Toate moțiunile de cenzură care au trecut au fost numai prin negocieri individuale, pe bani dați către deputați și către senatori; noi nu am făcut așa ceva, nu am promis funcții ministeriale, nu am promis că dăm bani în fiefurile deputaților sau senatorilor, dar am obținut mai multe voturi decât au fost semnături. ­Obli­gatoriu era pentru noi să depunem această moțiune de cenzură, pentru că trimiterea în judecată a unui prim-ministru al unei țări nu este un lucru cu care să te joci. Dacă nu depuneam moțiune, aș fi vrut să văd ce ar fi fost în condeiele și în vorbele dumneavoastră către cetățeni. Ați fi spus că nu suntem în stare de nimic, că noi nu facem opoziție, că este blat nu-știu-cine cu nu-știu-ce; uite că am demonstrat că facem acest lucru”, a spus Cezar Preda.

   El a atacat modul în care reprezentanții Partidului Social Democrat, în speță premierul Victor Ponta și liderul PSD Liviu Dragnea, au înțeles că trebuie să se exprime de la tribuna Parlamentului: ,,Domnul Viorel Ponta a venit la microfon la mișto. Totul era peste picior, ca să nu mai spun că toți se băgau la pușcărie unii pe alții (…) Au sărit, am văzut, și domnul Ponta și domnul Dragnea, ca arși, că ,,Lasă, domnule, ce ni se întâmplă nouă o să vi se întâmple vouă mâine!”. Aceasta este reacție de oameni poli­tici care conduc o țară europeană? Vă imaginați cam ce este acolo, la vârf și ce ne așteaptă!”, a spus liderul liberal buzoian.

   Deputatul Cezar Preda a remarcat și semnalul pe care Liviu Dragnea îl transmite românilor, candidând, și de unul singur, la președinția Partidului Social Democrat: ,,Te uiți la Dragnea; face orice ca să rămână singur pe drum (în competiția pentru președinția PSD, n.r.). Eu nu cred că viitorul politic al PSD – și aceasta o spun prin prisma interesului față de ceea ce se întâmplă cu România – nu va fi de bun augur. Dragnea își asumă o ­res­ponsabilitate pe care orice om cu rațiune nu o făcea. Spunea că nu are cum să o facă, că nu are cum să fie președinte pentru că este condamnat. Acesta este un mesaj către România – adăugând la acesta și paranteza făcută de Dragnea că pe el nu-l interesează dacă primarii au probleme penale, dacă-i vor comunitățile, el le dă liber să candideze -, o gândire care nu va duce România înainte”.

   ,,Eu, Cezar Preda, nu am înțeles că funcționarea Justi­ției înseamnă, în accepțiunea românilor de acum, că trebuie să trimită pe cineva la pușcărie. Orice român acum așa gândește despre funcțio­narea Justiției; adică a funcționa Justiția liber înseamnă să-i lași să trimită lumea la pușcărie. Nu asta înseamnă funcționarea Justiției. Funcționarea Justiției înseamnă o multitudine de reglări în ceea ce privește relațiile interumane, relațiile economice, relațiile între stat și cetățean, aceea este Justiția”.