Adina Răducan, alături de Brenciu într-un spectacol dedicat lui Frank Sinatra

  • Momentul buzoiencei a reprezentat un duet alături de Julie Mayaya, bifând al patrulea eveniment din seria celor coordonate de Horia Brenciu

   Un show inedit de muzică swing și jazz, cu peste 4.000 de spectatori, sub sloganul ,,My Way”, dedicat celebrului Frank Sinatra, pe parcursul a două seri consecutive. La acest mare eveniment ce s-a desfășurat la Sala Palatului, Buzăul a fost reprezentat cu cinste de Adina Răducan, câștigătoarea de anul trecut a showului X-Factor, sub îndrumarea juratului și antrenorului Horia Brenciu.

   În cadrul celor două seri de spectacol Adina, a interpretat un duet alături de cea cu care Horia a reușit să câștige și Vocea României – Julie Mayaya- cu care, de altfel, a mai urcat pe scenă și în cadrul unui alt eveniment de amploare – Balul Vienez – ce a avut loc a avut loc în această primăvară, pe 7 martie, la Palatul Parlamentului. La acea vreme, alături de Horia și HB Orchestra, Adina a  cântat cu Julie Mayaya și Mihai Chițu. Producția plină de surprize muzicale inițiată de Horia Brenciu din acest weekend a reprezentat un omagiu unic în România adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la nașterea artistului.

   Producția și-a dorit să reînvie glorioasa epocă a ­swin­gu­lui aducând în prim-plan un gen care a făcut istorie în lumea filmului, a muzicii și, fără îndoială, în inima publicului. Piese ca ,,My way”, ,,Love and marriage”, ,,Something stupid”, ,,Strangers in the night” și multe altele au fost prezentate în playlistul concertului de la Sala Palatului.

  ,,My Way a fostul spectacol pe care ai vrea să-l vezi, să-l trăiești și să ți-l amintești de… 100 de ori. Le mulțumesc tuturor celor peste 8.000 de oameni care au trăit alături de mine spectacolul de sâmbătă și duminică. Ați fost incredibili! Producția My way a fost sold out și asta a fost cel mai nebun, neașteptat și frumos cadou pentru mine și întreaga mea echipă. Vă mulțumim tuturor pentru că ne-ați îndeplinit un vis frumos. În urmă cu trei ani se năștea fata mea cea mică, Mina, și odată cu ea venea și prima mea producție de swing și jazz de la Sala Palatului. Nu știu dacă cele trei fete ale mele așteaptă acum încă o soră sau un frate, însă știu cu siguranță că cei 100 de ani de muzică au meritat omagiați printr-un asemenea eveniment special“, a spus Horia Brenciu. Evenimentul a făcut parte din seria promisiunilor artistului de a-și promova „ucenicii” la fiecare show.