Liga aleșilor locali PNL: ,,Programul Național de Dezvoltare Locală trebuie să ridice România și nu să o îngroape“

   Partidul Național Liberal și aleșii săi locali atrag atenția că resursele limitate pentru modernizarea României sunt irosite prin finanțarea unor proiecte pe criterii politice și clientelare. În țara noastră, banii publici sunt distribuiți în mod obscur prin ordin de ­mi­nistru, fără niciun fel de criteriu de prioritate. În România, în loc să termine proiecte împreună cu autoritățile locale, Guvernul începe altele; cele noi nu se vor termină niciodată, iar cele vechi se distrug. Primarii primesc bani cu țârâita de la Ministerul Dezoltării, iar dacă nu sunt în grațiile partidului de guvernământ li se blochează finanțările;  astfel, comunități întregi rămân fără drumuri comunale și județene astfaltate, fără apă și canalizare.

  Liberalii, întruniți la Brașov la lucrările Ligii aleșilor locali PNL, spun că aceste lucruri se întâmplă astăzi prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care, în loc să fie un sprijin pentru dezvoltarea comunităților locale, a ajuns un instrument politic al PSD pentru racolarea primarilor. În plus, prin alocările discre­ționare, banii României sunt risipiți. PNDL cuprinde trei subprograme: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, precum și dezvoltarea infrastructurii la nivel județean. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice stabilește bugetul anual al programului, alocă sume pentru fiecare județ, subprogram și pentru fiecare proiect, pe baza ordinului de ministru. Deciziile privind alocarea fondurilor aparțin în totalitate ministerului, iar corespondența cu consiliile județene este o acoperire pentru consultarea acestora; nu există, ca în cazul fondurilor europene, cereri și evaluări complexe, metode de analiză a impactului investiției.

   ,,Situația PNDL se prezintă azi astfel: peste 3.950 de proiecte în execuție, din care 25% cu un grad de execuție de peste 50% și aproape 1.200 de proiecte cu un grad de execuție de sub 5% la jumătatea anului acesta. În 2014, bugetul alocat proiectelor prin PNDL a fost de aproape 350 de milioane euro. Pentru finalizarea proiectelor ar fi necesar cel puțin 15 ani dacă s-ar menține alocarea financiară din ultimul an, cu o creștere de 5% în fiecare an. Valoarea totală a proiectelor cuprinse în program se ridică la peste 5 miliarde euro. Având în vedere că până în 2020 s-ar putea aloca în total 3 miliarde de euro pentru tot programul, rezultă că cele mai multe proiecte nu vor fi terminate până la finalul acești perioade. Analiza nevoilor arată că, pentru rezolvarea problemelor legate de drumurile județene și comunale (peste 2/3 din drumurile comunale sunt nemodernizate) și pentru conectarea populației din localitățile cu peste 2.000 de locuitori la rețele de apă și canalizare, ar fi nevoie în următorii ani de peste 35 de miliarde de euro. Nici cu banii europeni alocați, nici cu sumele pe care le poate genera bugetul României aceste fonduri nu pot fi asigurate. Cum vom folosi acești bani? Continuarea actualului sistem de transferuri haotic către bugetele locale reprezintă cea mai proastă soluție. Trebuie triat portofoliul de proiecte. Cele care nu se justifică și sunt la început, ar trebui abandonate”, se arată în rezoluția adoptată de Liga aleșilor locali PNL cu titlul ,,Programul Național de Dezvoltare Locală trebuie să ridice România și nu să o îngroape”, al cărei text integral îl puteți găsi AICI.