E jale mare. În curând, în România vor locui doar politicienii!

   Dacă atunci când vine vorba despre numărul cetățenilor români cu drept de vot, statisticile sunt „oscilante”, în privința românilor care au părăsit țara în anii democrației originale, acestea sunt ceva mai exacte. Numărul celor plecați peste hotare este de aproape cinci milioane.

   Datele respective au fost centralizate recent, pe baza informațiilor transmise de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, scrie www.profit.ro . Datele oficiale sunt ­re­levante, ele demonstrând fără tăgadă că, de peste 25 de ani, clasa politică din România nu lucrează decât în folos propriu, nicidecum pentru populație.

   Cei mai mulți români muncesc în Italia, unde, din totalul de 1.290.051, au rezidență înregistrată 1.043.338. În celelalte țări, situația se prezintă astfel: Spania – 748.104 înregistrați și 900.000 în total; Statele Unite ale Americii – 591.523 înregistrați și 650.000 în total; Germania – 355.343 înregistrați și 450.000 în total; Israel – 220.000 înregistrați și 500.000 în total; Marea Britanie – 158.000 (misiunea diplomatică nu poate estima numărul total de români); Austria – 106.535 înregistrați și numărul total neestimat; Ungaria – 87.819 înregistrați și 250.000 în total; Belgia – 73.487 înregistrați și 93.487 în total; Grecia – 48.539 înregistrați, fără estimarea celor neînregistrați; Canada – 46.720 înregistrați și 204.630 în total; Franța – 45.000 înre­gistrați și 123.539 în total; Portugalia – 34.204 înregistrați.

   Lista țărilor în care (locuiesc și) muncesc cetățeni români e mult mai lungă, aproape neexistând țară în care să nu fie măcar un singur compatriot de-al nostru. De exemplu, în Togo sunt înre­gistrați 15, în Niger 19, Kirghistan 5 etc.

   Nu ar mai fi nimic de comentat, cifrele sunt edificatoare. Interesante, demne de o analiză a specialiștilor în domeniu, sunt diferențele mari dintre numărul de români înregistrați și cei neînregistrați în țările res­pective. În concluzie, am zice: având în vedere că un sfert din populația țării este plecată peste hotare, procentul fiind în creștere – aceasta în timp ce distinsa noastră clasă politică ne aburește cu iminentul exod islamic -, nu peste multă vreme vajnicii noștri candidați la demnități de stat vor trebui să-și amplaseze secțiile de votare la intrarea în numeroasele și tăcutele cimitire ale patriei. Garantat sută la sută. Știe Liviu Dragnea de ce!