Cel de-al cincilea sezon Vocea Romaniei a debutat vineri, în fața a milioane de telespectatori, care au urmarit un spectacol desăvârșit, concurenți extrem de talentați și lupta aprigă a celor patru antrenori pentru cele mai bune voci. Printre cei opt concurenți pentru care s-au întors scaunele antrenorilor din cadrul showului s-a numărat și buzoianca Cristina Stroe.
Născută în Râmnicu Sărat și stabilită de ceva timp în București, concurenta a precizat că și-a dorit foarte mult să participe la această competiție încă de la primul sezon, dar abia acum și-a făcut curaj și s-a prezentat la audițiile pe nevăzute.
„M-am născut într-o familie muzicală și consider că acesta este cel mai important moment din cariere mea”, a spus buzoianca la rubrica de prezentare a concurenților. A fost însoțită de părinții care i-au ținut pumnii în culise alături de Smiley și Bartoș și cărora le-a mulțumit mereu că au i-au insuflat dorința pentru muzică și scenă. Cristina a ales să cânte piesa Aurei Urziceanu „Dor de viață” și i-a convins pe Moga și pe Tudor să-și întoarcă scaunele. Lupta pentru Cristina a fost dură, antrenorii vorbind chiar în rime preț de câteva minute să o convingă pe Cristina să îi aleagă.
Marius a preferat să comenteze ultimul momentul prezentat de concurență: „Eu te vreau la mine în echipă! Ai o voce de privighetoare și de aia m-am întors!”, a spus antrenorul. Cristina a fost convinsă în cele din urmă de instinct și a mers mai departe în echipa lui Marius. „Am ales din instinct, dar și pentru că Marius mă privea foarte hotărât și mi-a părut foarte sincer”, a încheiat buzoianca.
După prima ediție a celui de-al cincilea sezon este egalitate de concurenți în cele patru echipe! Tudor, Loredana, Smiley și Moga au început să își formeze echipele și au câte doi concurenți cu care să meargă mai departe spre mult râvnitul trofeu. Spectacolul va continua vinerea viitoare, cu o nouă ediție plină de emoție, suspans, reacții surprinzătoare și concurenți cu voci memorabile. „Sunt voci mai diferite, mai nișate decat altă dată… Voci mai jazzy, mai rock, voci care sunt undeva la limita între masculinitate și feminitate“ a spuns Loredana.
„Acest sezon, după părerea mea, are cele mai diverse voci dintre sezoanele precedente. Sunt voci de toate națiile, sunt voci care au venit din diverse colțuri ale lumii“ a completat și Smiley. Noul sezon „Vocea României“ vine și cu reguli noi, care vor face competiția și mai dură. „Până acum, audițiile pe nevăzute erau cele mai savurate de public. De acum, ce se va întâmpla după, este extraordinar“ a încheiat și Pavel Bartoș.