Pivotul Mirela Vîlcu, transfer reușit pentru HM Buzău

   Oficialii echipei locale de handbal feminin au reușit să aducă o componentă a unei echipe din prima ligă. Mirela Vîlcu va îmbrăca tricoul echipei buzoiene, cel puțin pentru un an de zile. Prin sosirea fostei jucătoare de la Roman, reprezentanții clubului au reușit să acopere postul de pivot, una dintre pozițiile deficitare în ultimele două sezoane.

   HM Buzău a ajuns la un acord cu echipa din Liga Națională HCM Roman, în privința transferului pivotului Mirela Vîlcu. Originară din Galați, jucătoarea a efectuat primele antrenamente alături de gruparea antrenată de Romeo Ilie și a evoluat pentru buzoience la competiția amicală de la Plopeni. Vîlcu spune că transferul la Buzău, într-un eșalon inferior, nu reprezintă un pas înapoi în cariera sa. Dimpotrivă, își dorește să promoveze cu buzoiencele în Liga Națională. După primele ședințe de pregătire cu noile coechipiere, Vîlcu crede că echipa din Buzău este una dintre favoritele la accederea în prima divizie.

   Mai mult, cea mai nouă componentă de la HM Buzău este convinsă că trupa pregătită de Romeo Ilie poate ajunge la finele sezonului în primul eșalon.