GTC Motorsport și Red Bull îi invită, în perioada 25-27 septembrie, pe posesorii de mașini 4×4 cu veleități off-road la Monteoru, la un concurs unic, în care concurenții își pot testa abilitățile, capacitatea de efort.
„De vineri până sâmbătă, trasee de zi și noapte, pe roadbook și pe track, plus probe speciale. Altfel spus, 24 de ore și o singură decizie, a ta! Tu decizi când mergi și când stai, dacă dormi sau nu, dacă alimentezi sau nu, cât stai în pauzele de masă, cât de repede mergi pe traseu, dacă repari mașina în traseu sau te duci în service… Iar, la final, trebuie să participi la Trialul de sâmbătă după-amiază, ca să te poți bucura de Premiere și de petrecerea care va ține toată noaptea. Hitachi Powertools Romania vă asigură premiile concursului, dar te provoacă și la Triatlonul Hitachi, dotat cu un premiu atrăgător: un concurs de îndemânare tehnică, cu trei probe: înlocuirea unei roți cu pistolul pneumatic cu acumulator, înșurubarea cât mai multor holtzșuruburi într-un panou OSB, într-un minut, și chiar o probă de tăiat lemne cu drujba“, se arată în comunicatul organizatorilor.
Din programul evenimentului vor mai face parte: concursuri-surpriză, un foc de tabără și un ceaun fermecat la renumita Ferma Dacilor, un mic dejun la Cabana Izvoranu, o petrecere, sâmbătă seara, la Casino Monteoru cu trupa Folk Frate, iar „noroiul va fi spălat cu bere Ursus și vin de Jidvei“.
Pasionații de off-road care se vor înscrie în concurs au de ales între trei clase: standard, open sau hobby. Câștigătorii vor pleca acasă și cu râvnitele trofee unicat GTC Trophy 2015. Competiția se va desfășura în aceeași locație, Sărata-Monteoru, cu secretariatul și parcul tehnic la Hotel Cazino; cazarea va fi asigurată la hotelurile și pensiunile din stațiune, clasificate cu 3 stele.
Înscrierile se pot face până vineri, 25 septembrie. Pentru mai multe detalii accesați www.gtctrophy.ro.