În timp ce atenția tuturor este îndreptată spre marele exod islamic în(spre) Occident, parlamentarii români, ca niciodată, într-o silențiozitate vecină cu complicitatea generală, cu mici excepții, votează în neștire chestiuni destul de dilematice din punct de vedere socio-politic.
Lăsăm de-o parte „Legea Big Brother“ – care, cu sau fără voia societății civile, ar fi avut aceeași soartă, trecerea ei prin Parlament fiind doar o manevră de rutină -, ba chiar și refuzul „telefonat“, de a-l „găzdui“ pe Corneliu Vadim Tudor, câteva ore, în incinta Parlamentului, „mut ca o lebădă“ – gestul parlamentarilor nereprezentând cine știe ce bravură politică -, cel mai recent și mai mizerabil eveniment mi se pare a fi cel al Comisiilor de buget-finanțe, care, cu 18 voturi „pentru“ și 10 „împotrivă“, au dat aviz pozitiv propunerii ca senatorul Ilie Sârbu, socrul prim-ministrului Victor Ponta, să ocupe funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit la Curtea de Conturi, funcție destinată, în principiu, unor profesioniști în domeniu, dublați de o integritate morală de netăgăduit.
Împotriva numirii lui Sârbu au votat doar parlamentarii PNL, care au și anunțat că vor depune o contestație la Curtea Constituțională, dacă propunerea va fi validată în plen. În paralel cu încercarea de oploșire a lui Sârbu în funcția respectivă, ginerele său, Victor Ponta, își asigură simpatizanții cu nu va renunța la funcția de prim-ministru decât anul viitor, în decembrie.
Recent, pe un post TV, acesta invoca nu știu ce directivă europeană, care, chipurile, i-ar justifica prestația fictivă de jurist al firmei de avocatură a lui Dan Șova. Victor Ponta, în miștocăreala sa ieftină, de băiat de cartier rău famat, prin astfel de gesturi parșive, distrage atenția populației de la gravele probleme ale unei guvernări amatoristice, susținută de un partid corupt până dincolo de pușcărie.
La rândul său, președintele interimar al PSD, condamnatul cu suspendare Liviu Dragnea, simulează o neverosimilă ideologie politică pacifistă, în intimitatea sa nutrind dorința de a câștiga, și prin vot, nu numai șefia partidului, ci și toate alegerile de anul viitor. În anul rămas până la viitoarele alegeri, PSD nu va lucra decât în folosul adevăratei sale ideologii, neo-socialismul cu față occidentală și, aici e paradoxul, populismul de castă!
Între timp, președintele Klaus Iohannis trimite „mesaje“ critice către clasa politică. Cu excepția Alinei Gorghiu, copreședinte al PNL, și a câtorva deputați, proveniți din fostul PDL, Opoziția pare cufundată profund în somnolența moștenită de la Crin Antonescu. Așa stând lucrurile, nu este deloc de neînțeles pretenția, din fericire nesusținută de realitate, a lui Traian Băsescu și a PMP de a deveni peste noapte vioara întâi a Opoziției.
PNL trebuie să ia în calcul faptul că Klaus Ionannis nu este un președinte-jucător. La o adică, în funcție de realismul și pragmatismul instituției pe care o reprezintă, președintele ar putea coabita lejer cu PSD, mai ales în situația în care Ponta va fi nevoit să demisioneze, obligat chiar de propriul său partid, față de care acum se erijează în „tehnocrat“. Și așa, cu sau fără Victor Ponta prim-ministru, viitorul PSD ar putea părea, dintr-o dată, nu chiar atât de incert.