Profesorul Mihaela Fetic: „POLIGLOT, o <școală> prietenoasă, unde copiii vin fără frica de note proaste“ (II)

   De câtva timp, POLIGLOT a început să însemne pentru mulți buzoieni mult mai mult decât substantivul comun care-i indică pe cei care vorbesc mai multe limbi și să fie asociat cu numele fondatoarei acestei firme, profesorul Mihaela Fetic. Un profesor care, la o vârstă la care alții se gândesc să-și dea gradele didactice, a părăsit sistemul pentru a se dedica… aceleiași profesii, dar în cu totul alt cadru. Continuăm astăzi discuția cu fondatorul POLIGLOT, din care vom afla ce planuri de viitor are în legătură cu dezvoltarea școlii aflată pe Strada Unirii Sud, colț cu Patriei, la parterul blocului de vizavi de ACR.

Rep.: Învățarea unei limbi străine a devenit o necesitate…

M.F. Mă bucură enorm faptul că părinții conștientizează importanța pregătirii copiilor lor și într-o limbă străină, care trebuie vorbită cel puțin la fel de bine ca limba maternă. Limbile străine nu mai sunt, de mult timp, un moft, ci o necesitate cu adevărat! Indiferent de domeniul în care activăm, avem nevoie să vorbim cel puțin engleza. Și spun „cel puțin engleza“ pentru că, în activitatea mea de traducător autorizat de Ministerul Justi­ției, am oportunitatea să cu­nosc și să lucrez cu diferiți străini care, de cele mai multe ori, vorbesc cel puțin trei limbi străine.

Rep.: De la această constatare și până la decizia de a dezvolta POLIGLOT în acest sens nu este decât un singur pas.

M.F. Da, de aceea, începând din această toamnă, am înce­put să  „construiesc“ în Buzău o școală de limbi străine – engleză, franceză, italiană, germană și altele care vor veni pe parcurs -, unde atât copiii, cât și adulții, vor putea veni să învețe cu noi aceste limbi străine sau să-și îmbunătățească nivelul de cunoaștere. Vom avea diverse activități legate de limbile străine, iar unul pe care vreau să-l dezvălui acum este că vom avea participarea vorbitorilor nativi la clasele noastre. De asemenea, vom începe să lucrăm în paralel și pe dezvoltarea personală a copiilor, vom avea workshopuri de evaluare a cunoștințelor în mini-tabere și multe alte activități foarte interesante . 

Rep.:Și, totuși, de la lucrul cu preșcolarii până la cel cu adulții, este o diferență mare (…)

M.F. Metodele folosite în pre­dare sunt, desigur, cele moder­ne – scris, ascultat, conversa­ție -, dar nu lipsesc nici jocurile pentru cei mici, dar și pentru adulți, de ce nu? Am recreat un cadru plăcut, patru săli de curs, una specială pentru preșcolari, cu dotările necesare desfășurării orelor de curs, unde toată lumea este prietenă cu toată lumea și fiecare vine cu plăcere și de plăcere.

Suntem o echipă cu poftă de viață și de muncă, ne place ceea ce facem și vrem ca voi toți să știți că întotdeauna veți găsi un prieten în noi, cei care vă vom ajuta să vă îmbu­nă­tățiți comunicarea într-o limbă străină!