La împlinirea a 75 de ani, Alex. Oproescu se bucură de un nou volum dedicat cărților pe care le-a primit de la diverși scriitori. Este vorba despre volumul II al cărții „Bibliofilie la Buzău – Cărți cu dedicații lui Alex. Oproescu”, semnat de Mioara Neagu.
„Cele 585 de cărți înnobilate din volumul II reflectă aceeași vie mișcare literară buzoiană a ultimelor decenii, cum mai afirmam, în mijlocul căreia s-a aflat, și după pensionarea sa din 2003, d-l Alex. Oproescu. În principal, sunt dedicații pe cărți de după 2010, sub semnătura unor prieteni ai Domniei Sale, mulți de-ai locului: Gheorghe Buluță, Victor Petrescu, Mircea Dinutz, Eugenia Gavriliu, Ion Gheorghe, Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Fl. Popescu, P. Stoicescu, Mariana Ionescu, C. Bucur, Valeria Manta-Tăicuțu, N. Peneș, Silviu Neguț, Ion Stanciu, Emil Niculescu, Dumitru Ion Dincă, Marin Ifrim, L. Mănăilescu, Titi Damian, Ecat. Țarălungă. Const. I. Stan, N. Gâlmeanu etc. E plăcut să citești, pe cărți mai vechi, frumoasele gânduri venind de la Gabriela Defour-Voiculescu, Paul Ioachim, Eugen Simion, Adrian Păunescu, Marin Sorescu ș.a.”, se arată în prefața semnată de Mioara Neagu.