Polițiștii și jandarmii buzoieni, alături de elevi, la începutul unui nou an școlar

   Inspectoratul de Poliție Jude­țean Buzău va veghea, alături de celelalte instituții cu respon­sabilități în domeniu, la siguranța elevilor.

    Polițiștii buzoieni au luat mă­suri suplimentare pentru creș­terea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar; astfel că 350 de polițiști de ordine publică, de la rutieră, prevenire, precum și de la alte servicii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, vor fi angrenați în măsu­rile ocazionate de deschiderea  anului de învățământ preuniversitar.

    Potrivit planului de măsuri, unitățile de învățământ aflate în responsabilitatea poliției vor fi incluse în itinerariile de patrulare, iar echipajele de poliție vor fi prezente în zona școlilor, în intervalele orare în care se realizează intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri.  De asemenea, la fiecare școală din mediul urban vor fi afișate datele de contact ale polițistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare. Pentru fiecare liceu sau școală gene­rală din județ a fost desemnat un polițist care va ține permanent legă­tura cu persoanele din conducerea acestor obiective, se va interesa de problemele cu care se confruntă elevii și se va implica în soluționarea lor, în limitele competențelor conferite de lege.

    Polițiștii vor acționa pentru depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care, prin comportamentul sau acti­vitățile pe care le desfășoară, afectează climatul de siguranță publică. Totodată, echipajele de poliție rutieră vor fi prezente în apropierea școlilor, pe arterele de circulație intens tranzitate, pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului la orele de maximă afluire a elevilor.

    Pe tot parcursul anului școlar, polițiștii de la structurile de prevenire, de proximitate și de la posturile de poliție comunale vor desfășura activități preventive în unitățile de învățământ din județ, pentru a oferi elevilor recomandări care să îi ajute să nu devină victime ale persoanelor certate cu legea sau să gestioneze eventualele conflicte în care ar putea fi implicați.

   În schimb, jandarmii buzoieni organizează astăzi o acțiune uma­nitară cu ocazia debutul noului an școlar la Școala Primară Bădila. Acțiunea vizează echiparea copiilor provenind din mediile defavorizate din satul Bădila, comuna Pârscov, cu rechizite școlare, necesare celor mici în noul an școlar.