Voleibaliștii de la CSS au început pregătirile

   Grupele de volei ale Clubului Sportiv Școlar Buzău au început antrenamentele pentru noul sezon. Jucătorii antrenați de Georgiana Constantin au efectuat un stagiu de pregătire centralizată și au disputat deja câteva meciuri de verificare. Campionatele juvenile sunt pro­gramate să înceapă în luna octombrie.

   Fie că este vorba de jucă­torii de la minivolei sau de cei de la grupele mari de juniori, toți voleibaliștii de la CSS Buzău au efectuat deja primele antrenamente în vederea abor­dării sezonului competițional, programat să înceapă în luna octombrie.

   Voleibaliștii buzoieni sunt obișnuiți cu performanțele, nu­mărul sezoanelor în care au ratat accederea la turneele fina­le putând a fi numărat pe degetele unei mâini. Păstrând tradiția, obiectivul pentru noul campionat al jucătorilor legi­timați la clubul buzoian îl re­prezintă faza finală a întrecerii interne și clasarea pe podium.

   De la retrogradarea echipei de seniori Dacia Buzău în al doilea eșalon al voleiului românesc, CSS Buzău s-a transformat într-o adevărată pepinieră pentru formația antrenată de Marian Boldișteanu. An de an, tot mai mulți juniori și cadeți au făcut pasul către echipa „mare“, iar unii dintre ei au a­juns și la alte formații de seniori din țară.

   Mai mult, tinerii voleibaliști buzoieni au făcut o tradiție din prezența la echipele reprezentative. Mihail Băiculescu este numele ultimului buzoian care a îmbrăcat tricoul „naționalei” la Balcaniada organizată în Bulgaria, în urmă cu câteva săptămâni.

   Campionatul de cadeți este programat să înceapă pe 4 octombrie, în timp ce întrecerea rezervată juniorilor va debuta pe 27 septembrie.