Naveta profesorilor, decontată de Ministerul Educației, nu de primării

   65.000 de profesori na­vetiști din toată țara ar putea să primească decontarea trans­portului de la Ministerul Educației, și nu de la autoritățile locale, afirmă vicepreședintele liberal Raluca Turcan. Aceasta a anunțat că, miercuri, Comisia pentru În­vățământ din Camera Depu­taților a votat propunerea PNL ca decontarea transportului profesorilor să fie făcută din finanțarea de bază, adică de la Ministerul Edu­cației.

   Proiectul de lege prevede ca decontarea să se facă atât pentru profesori, cât și pentru personalul auxiliar din învă­țământul preuniversitar.

    „Primăriile sărace sunt cele care nu pot deconta acest cost, iar cei penalizați sunt    exact elevii din comunitățile dezavantajate care înregis­trează rate ridicate de abandon școlar“, susține vice­pre­ședintele liberal.

    În județul Buzău, în pre­zent, sunt peste două mii de cadre didactice, profesori și personal didactic auxiliar, care fac naveta.