Moda foștilor polițiști care se vor, sau chiar sunt, primari are succes la Buzău. Astfel, colonelul în rezervă Dumitru Stanciu, ocupă deja fotoliul de primar al comunei Râmnicelu de un mandat și jumătate, după ce câștigat alegerile anticipate organizate după demiterea din funcție a lui Neculai Jugaru, condamnat pentru matrapazlâcuri cu foduri europene, precum și localele din 10 iunie 2012. El a fost judiciarist-șef la Poliția municipiului Rm. Sărat.
Tot pe 10 iunie 2012 a candidat, pentru Primăria Pardoși, un ex-polițist, dar de calibru mai mare, respectiv un fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului, colonelul în rezervă Ion Iaru. După promovarea sa de la Buzău la Inspectoratul General al Poliției, acesta a intrat într-un con de umbră, singura sa ieșire publică notabilă înregistrându-se în timpul carantinei instituite din pricina gripei aviare, când a amenințat că va umple străzile din Râmnic cu găinile din crescătoria sa industrială, pe care nu le putea vinde din pricina interdicției impuse de normele sanitar-veterinare.
A venit rândul, ieri, colonelului în rezervă Ion Marin, și el fost inspector-șef al IPJ Buzău, care a fost lansat, în spațiul public drept candidat al Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria municipiului Buzău. El are 53 de ani, este argeșean de origine, absolvent al Academiei de Poliție (1986) și al celei de Drept (2000). A venit în Buzău în anul 2000, de când a activat în mai multe structuri ale Inspectoratului de Poliție al Județului. A condus IPJ Buzău până pe 9 iunie 2012, când a fost demis, în toiul nopții de dinaintea alegerilor locale, de guvernul Ponta, după ce Poliția buzoiană scăpase de sub orice control acțiunile politice ale ceor doi combatanți ,,roșii” pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, uselistul Cristinel Bîgiu și independentul Victor Mocanu.