Week-end productiv pentru polițiștii de la Rutieră

    În perioada 28 – 30 august, po­lițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Jude­țean Buzău au aplicat 883 de sancțiuni contravenționale și au reținut 21  permise de conduce­re. 419 dintre abateri au fost aplicate conducătorilor auto ca­re nu au respectat regimul legal de viteză, 15 dintre aceștia fiind nevoiți să predea permisele pentru urmă­toa­rele 90 de zile din cauza vitezei cu care și-au condus autovehiculele (cea mai mare,  116 km /h  a fost înregistrată de aparatul radar care acționa pe DN2 E85 în localitatea Poșta Câlnău, fiind depistat în trafic un sucevean în vârstă de 38 de ani). Permisele de conducere au fost reținute de polițiști după ce au depistat în trafic conducători auto aflați sub influența bău­tu­ri­lor alcoolice, care nu au acordat prioritate de trecere unor au­totu­risme, sau pietoni­lor a­flați regulamentar în traversare. În timpul activităților des­fășurate de polițiști la sfârsitul săptămânii, au fost întocmite nouă dosare penale, pentru  conducerea unor autovehicule sub influența alcoolului (1,37 mg/l și 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat). Celelalte  dosare penale au fost întocmite de polițiștii cu atribuții pe linie rutieră pentru infracțiuni privind „conducerea unui vehicul neînmatriculat“ „conducerea unui vehicul fără drept de circulație pe teritoriul României“, dar și pentru ,,conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat“.