Președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, nu va participa nici la ședința de astăzi a deliberativului județean, nici măcar pentru a se asigura că treburile merg ca unse în ceea ce privește desemnarea social-democratului Adrian Petre ca vicepreședinte al instituției. Aceasta pentru că, pe lângă condițiile legate de controlul judiciar impuse de instanța de judecată – printre care aceea de a nu se apropia și a nu lua legătura cu martorii din primul dintre cele două dosare de corupție care se află pe rolul instanțelor, una dintre persoanele în cauză fiind secretarul județului, Laurențiu Gavrilă, a cărui prezență la ședințe este obligatorie -, astăzi Bîgiu trebuie să se prezinte în fața magistraților de la Tribunalul Călărași, unde se judecă un nou termen în dosarul în care a fost prins în flagrant de luare de mită.
Astăzi începe, practic, procesul de corupție al președintelui suspendat al Consiliului Județean, dosar în care acesta este unic inculpat, după ce ceilalți doi, Gabriela Bădică, director în cadrul Asociației pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Anteprenoriat Călărași, dar și finul lui Cristinel Bîgiu, Florin Colgiu, și-au aflat sentințele pronunțate pe fond în acest dosar, după ce și-au recunoscut vinovăția privind săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv complicitate la luare de mită și tentativă de spălare a banilor.
Colgiu a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare pentru faptele de care a fost acuzat de procurorii anticorupție, el fiind, în acest moment, în stare de libertate sub control judiciar.
Președintele suspendat al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost arestat preventiv pe 7 decembrie 2014, pentru luare de mită în formă continuată, după ce, pe 6 decembrie 2014, a fost ridicat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de la locuința sa, fiind prins în flagrant luând mită în parcarea din fața blocului în care locuiește. El a fost trimis în judecată în luna februarie a acestui an, pentru două infracțiuni de luare de mită în formă continuată, 12 infracțiuni de conflict de interese în formă continuată și tentativă de spălare a banilor, în timp ce finul său, Florin Mădălin Colgiu, administrator al SC Alexandra SRL, a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată și pentru complicitate la tentativa de spălare a banilor, ambii fiind în arest preventiv. De asemenea, în același dosar, procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociației pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat Călărași, pentru dare de mită.
În rechizitoriul procurorilor anti-corupție se arată că, în perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, pentru aprobarea atribuirii către firma Asociația pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat (ADICA) Călărași, prin procedură directă, a două contracte, precum și aprobarea plăților aferente, după recepționarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău 2014-2020“.
După ce instanța de judecată l-a plasat sub control judiciar, Cristinel Bîgiu s-a întors la șefia Consiliului Județean, pe 21 iulie.