Ca urmare a neregulilor constatate în trafic, polițiștii cu atribuții rutiere din cadrul IPJ Buzău au aplicat 281 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 54.000 de lei într-o singură zi.
În timp ce 78 dintre abaterile depistate au fost comise la regimul de viteză, altele 84 au vizat pietonii care s-au angajat neregulamentar în traversarea drumurilor publice.
De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, precum și pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Cea mai mare viteză, respectiv 112 km/oră, a fost înregistrată pe DN2 E85, pe raza localității Potârnichești, în cazul unui autoturism condus de un buzoian de 43 de ani.
Totodată, polițiștii rutieri au întocmit două dosare penale. Într-un caz a fost vorba despre un conducător de 48 de ani, depistat pe raza localității Pătârlagele, conducând un autoturism sub influența alcoolului, respectiv 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celălat dosar penal a fost întocmit pe numele unui conducător auto care conducea un autovehicul deși avea acest drept suspendat.