Artistul plastic Răzvan (Zuzu) Caratănase: „Buzăul este pentru mine o a doua casă“

   Săptămâna trecută, Galeriile de Artă au găzduit, la etaj, expoziția de gravură a artistului Răzvan (Zuzu) Caratănase. Evenimentul a reunit pe si­mezele buzoiene zeci de lucrări semnate de cel care, în 2012, a luat parte la Tabăra Măgura Art, ocazie cu care s-a în­dră­gostit de peisajele buzoiene.

   „Din cunoștințele mele, nu a mai fost o asemenea expoziție, de gravură, la Buzău. Este o expoziție care întrunește o serie întreagă de tehnici care se învârtesc în jurul angoaselor omului din zona contemporană. Sunt lucrări de excepție, în tehnici precum xilogravură, a aquafortelui, a aquatintei și a tehnicilor combinate de gra­vură“, a declarat curatorul expoziției, Valeriu Șușnea, pre­ședintele UAP Buzău.

   Răzvan (Zuzu) Caratănase este profesor universitar la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul de Gravură.

   „Mă simt foarte emoționat. Este un mediu călduros, și la propriu și la figurat. Buzăul demult nu mai este doar un simplu oraș. Întreg județul este pentru mine o a doua casă“, a declarat Răzvan (Zuzu) Caratănase, participant în 2012 la Tabăra Monteoru Art.

   Invitat special al evenimentului a fost buzoianca Eva Radu, artistul care a inclus România în topul celor mai frumoase străzi pictate din Europa, după ce a pictat treptele străzii Xenofon din București.

   „Pentru mine este o ade­vărată plăcere să vin în a­ceastă galerie, unde acum mai bine de zece ani am expus pentru prima dată. Era vorba des­pre primele mele lucrări ela­bo­rate, lucrările de atestat la terminarea Liceului de Artă din Buzău“,  a declarat buzoianca Eva Radu.

   Expoziția de gravură „(In)­cer­titudini“ va putea fi vizitată la Galeriile de Artă timp de o lună, până pe 12 septembrie.