Caz șocant la Beceni! Și-a violat mama imobilizată la pat, apoi s-a culcat

Caz şocant la Izvorul Dulce, comuna Beceni. O bătrână de 77 ani, imobilizată la pat, a fost violată de fiul ei, cu care locuia. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a băut bine la birtul din sat până târziu în noapte, iar când a ajuns acasă dat buzna peste mama lui şi a abuzat-o. Totul s-a întâmplat după miezul nopţii, iar femeia, care era imobilizată la pat, nu a putut face nimic ca să se apere și a fost obligată să îndure chinuri groaznice. După ce şi-a violat mama bolnavă, individul a mers în camera lui şi s-a culcat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia a doua zi, bătrâna a povestit ce i s-a întâmplat unei fiice de-a ei, iar femeia a alertat poliţia. Bărbatul de 49 de ani a fost găsit în gospodăria unor localnici, unde lucra cu ziua, şi a fost încătuşat. El a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Sapoca pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a comis fapta. Nu este pentru prima dată când ajunge acolo. În urmă cu ceva timp, individul a mai fost internat la Săpoca pentru tulburări de comportament. Cazul a fost peluat de un procuror care continuă cercetările. Agresorul și-a recunoscut fapta, iar dacă se va stabili că este psihic sănătos, el riscă să piardă până la 18 ani de libertate pentru că și-a violat mama imobilizată la pat de 7 ani.