După trei zile de dansuri și paradă a costumelor populare, duminică, în cea de a patra zi a Festivalului Internațional de Dansuri Folclorice de la Buzău a fost decernat trofeul concursului. Juriul, în frunte cu celebrul coregraf Marin Barbu, a decis ca marele câștigător al evenimentului să fie ansamblul din Mexic.
Festivalul a reunit pe străzile municipiului și nu numai trupe de dans din 13 țări de pe aproape toate continentele: Algeria, Mexic, Sri Lanka, Thailanda, Albania, Cipru, Croația, Germania, Grecia, Polonia, Rusia, Turcia și Ansamblul „Plaiurile Mioriței“ Buzău.
„Sunt foarte mulțumit de modul în care s-au prezentat toate țările participante. Programul fiecărei țări a fost foarte variat în ceea ce privește repertoriul. Cred că publicul buzoian este în asentimentul meu când spun că cea de a II-a ediție a fost una de excepție. Mulțumesc buzoienilor că pe o vreme caniculară a venit în număr foarte mare la manifestările noastre. Prezența lor mă obligă să duc tradițiile mai departe și la anul să aducem noi țări pentru ca buzoienii să admire tradițiile altor popoare”, a declarat inițiatorul evenimentului, directorul Centrului de Cultură și Artă Buzău, Adrian Petre.
Paralel cu Festivalul Internațional de Dans Folcloric, buzoienii au avut ocazia de a descoperi, în Crâng, Târgul Național al Meșterilor Populari. Olari, sculptori, țesători, realizatori de instrumente muzicale populare din mai multe județe au ocupat câte un stand, în cadrul căruia și-au expus realizările sau au făcut demonstrații publice. Printre meșterii populari care au poposit la Buzău s-au regăsit cei din Olt, Vaslui, Suceava, Galați, Vrancea, Argeș, Vâlcea, Sibiu și Buzău.