Gravor de succes și artista care a inclus Bucureștiul în topul celor mai frumoase străzi pictate, astăzi la Buzău

  Participant în Tabăra Măgura-Art în urmă cu trei ani, Răzvan „Zuzu” Cara­tănase se întoarce astăzi la Buzău cu o expoziție personală de excepție. Este vorba despre un vernisaj programat la etajul Galeriile de Artă „Ion Andreescu” de la ora 14.00, care va cuprinde lucrări deosebite de gravură.

   Invitat special la eveniment va fi artista Eva Radu, recunoscută pentru pictura sa urbană după ce a înfrumusețat treptele de pe strada Xenofon din București, care a fost inclusă în topul celor mai frumoase străzi în trepte pictate din Europa.

   Gravurile lui Răzvan „Zuzu” Caratănase sunt realizate în tehnici speciale, fiind vorba de xilogravuri (gravură în lemn), aquagravură etc.

   „Principalele atribute ale creației lui Răzvan Cara­tănase sunt măiestria, monumentalul și ezotericul, toate acestea reunite sub egida ideii de clasicism. Privilegiul ontologic are funcție de constantă într-un carusel, sau, dacă acceptăm licența, joc al variabilelor. Fie că este vorba despre arhitecturi fanteziste în spațiul cărora sunt plasate personaje enigmatice, des­pre scenografii alegorice ori compoziții cu caracter heraldic, pentru artist, în conformitate cu gândirea renascentistă, omul reprezintă măsura tuturor lucrurilor. Incertitudinile lui Cara­tănase, mă refer la titlul expoziției sale personale din 2015, țin exclusiv de interogațiile privind realitatea, cunoașterea, ființarea, un referențial iconologic fiind școala din Atena, a lui Rafael Sanzio”, consideră criticul Mihai Plămădeală.

   Expoziția „(In)certitudini” a fost prezentată în luna mai la Galeria „Simeza” din București, avându-l invitat special pe acad. Răzvan Theodorescu.