Scandalul retrocedării dubioase a celor 5.000 de hectare de pădure de la Gura Teghii, care i-a trimis în arest pe fostul prefect de Buzău, Paul Beganu și pe alți funcționari publici, avocați sau lucrători din domeniul silvic, este departe de a fi încheiat, deși artizanii mega-afacerii de milioane de euro au fost trimiși în judecată.
Rechizitoriul ajuns în instanță odată cu cererea procurorilor DNA privind trimiterea în judecată a lotului „Beganu“ cu nu mai puțin de 12 inculpați scoate la iveală interesele din această mega–afacere, inclusiv ale secretarului comunei Gura Teghii, Liliana Panaete, acuzată de procurorii anticorupție de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Potrivit declarațiilor date în timpul anchetei, Liliana Panaete a consimțit să falsifice documente, deoarece se simțea obligată față de prefectul Paul Beganu, care acceptase să o mențină pe funcția de secretar al comunei Gura Teghii fără a avea studiile juridice finalizate cu licență, așa cum prevedea legea. „Inculpata Panaete Liliana – secretar al Primăriei com. Gura Teghii, jud. Buzău, a declarat că, la data de 19.01.2011, după ce a primit adresa nr. 470/ 19.01.2011 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Buzău anterior menționată, prin care i se cerea să transmită în termen de 24 de ore dacă a comunicat petentului Poenaru Gheorghe Petre Vlad H.C.J. nr. 353/2006, a fost contactată telefonic de către suspecta Ionescu Mirela Luminița, care i-a solicitat să transmită, de urgență, răspunsul, întrucât îl așteaptă prefectul Beganu Paul care vrea ca răspunsul să fie în sensul că nu a fost găsită această comunicare. Întrucât din verificările efectuate în mapa „L 247/2005 – adrese și situații f. func.; comunicări răspunsuri cetățeni; adrese la Instituția Prefectului; răspunsuri 2006 comunicări. Corespondența“ am găsit într-un plic recipisa care făcea dovada faptului că Hotărârea 353/2006 fusese comunicată numitului Poenaru Gheorghe Petre Vlad, hotărâre prin care i se respingea contestația, m-am speriat și întrucât primarul nu era în unitate, am întârziat cu transmiterea răspunsului așteptând să discut cu Băcneanu Gheorghe. Am prezentat această situație și juristului Filip Daniel căruia i-am și arătat recipisa identificată. Nu am reușit să luăm o hotărâre împreună și întrucât am fost sunată de mai multe ori de Ionescu Luminița pentru a transmite de urgență răspunsul în sensul solicitat, iar primarul nu se întorsese în unitate am redactat adresa nr. 227/19.01.2011 pe care am semnat-o la rubrica „primar”, iar la rubrica „secretar“a fost semnată de Puiu Eleonora, angajată în cadrul Compartimentului Asistență Socială. Aceasta din urmă nu cunoștea situația reală. Am transmis adresa la Instituția Prefectului Buzău la sfârșitul programului, după ce anterior rupsesem recipisa care face obiectul prezentei cauze. Nu i-am povestit niciodată primarului Băcneanu Gheorghe despre această situație”.
Totodată, Liliana Panaete a rupt filele cuprinzând înregistrările din perioada 31.08.2006-31.12.2006 din „REGISTRU EXPEDIERE CORESPONDENȚ~“al Primăriei comunei Gura Teghii, județul Buzău. Din rechizitoriu reiese de ce secretarul comunei Gura Teghii s-a conformat imediat dispozițiilor primite de la Prefectură. „Semnificativ în acest context, al distrugerii de către inculpata Panaete Liliana, la solicitarea inculpatului Beganu Paul (adresată prin intermediul altei persoane), a dovezii comunicării către Poenaru Gheorghe, Petre Vlad, Poenaru Delia Alexandra Ștefana și Marinescu Maria Voica Daniela a modului de soluționare contestației formulată de aceștia și analizată în Hotărârea Comisiei Județene nr. 353/19.01.2006, este faptul că, potrivit aceleiași declarații a inculpatei Panaete Liliana din data de 06.11.2014, începând cu anul 2011 aceasta nu mai putea deține, în conformitate cu dispozițiile legale (art. V din legea nr. 251/2006), funcția de secretar al Primăriei com. Gura Teghii, întrucât deși absolvise Facultatea de Drept din cadrul Universității A.I. Cuza din Iași în anul 1997 nu promovase examenul de licență. Inculpata a relatat că în luna decembrie 2010 a mers la prefectul județului Buzău, inculpatul Beganu Paul, căruia i-a demonstrat că a absolvit o facultate de Drept și l-a rugat să o mențină în funcție până în vara anului 2011 când urma să susțină examenul de licență. Prefectul a fost de acord, suspecta continuându-și activitatea în calitate de secretar de primărie, iar în luna iulie 2011 a promovat și examenul de licență”, se precizează în rechizitoriul DNA.
La discuția cu pricina din biroul lui Paul Beganu a asistat primarul comunei Gura Teghii Gheorghe Băcneanu, potrivit declarației dată de acesta în fața procurorilor DNA, dar și șefa de la cel moment al Serviciului Legalitate din Prefectura Buzău, Maria Buleandră, numită prefect mai târziu și trimisă și ea în judecată în dosarul retrocedării de la Gura Teghii. În susținerea declarației sale, Gheorghe Băcneanu a depus la DNA, în copie, file dintr-o agendă personală, aferentă perioadei 07.11.2010 – 14.03.2011, „cuprinzând însemnări cu privire la problematica menținerii/ eliberării din funcția de secretar a inculpatei Panaete Liliana, discuții pe care le-a purtat inclusiv cu inculpații Beganu Paul și Buleandră Maria”.
Beganu a negat inițial faptul că ar fi purtat vreo discuție cu Liliana Panaete pe această temă, însă la audierea din 12 martie 2015 a recunoscut că „după ce am studiat actele din dosar că într-adevăr aceasta a venit în biroul meu, fiindu-mi prezentată de inculpata Buleandră Maria. Îmi amintesc că era însoțită și de o altă persoană, probabil de către primarul com. Gura Teghii. Am discutat despre menținerea acesteia în funcție, spunându-le că nu mă opun la această situație de menținere în funcție, în condițiile în care găsesc o soluție legală sub acest aspect”.