Ce pedeapsă a primit șeful Serviciului Fond Locativ din Primărie pentru că i-a dat fiului o locuință ANL peste rând

    Șeful Serviciului Administrare Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Buzău, Emil Șerban, și-a primit sen­tința la prima instanță. Trimis în judecată în 2014, de pro­curori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acuzat fiind că a semnat pentru repartizarea, peste rând, a unei locuințe ANL pentru fiul său, Șerban a fost condamnat, la instanța de fond, la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru conflict de interese pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. 

   „În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pe­deapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului S.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese pre­văzute de art. 301 alin. 1 NCP cu aplicarea art 5 NCP și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică și a drepturilor prev de 66 alin. 1 lit. a,b pe o perioada de trei ani după executarea pedepsei. În baza art 65 NCP interzice    exer­citarea drepturilor prev de disp. art. .66 alin.1 lit.a,b din Noul Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de su­praveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele mă­suri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Pro­bațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mij­loacelor sale de existență. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supra­veghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Proba­țiune de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra conse­cin­țelor nerespectării mă­surilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat“, se precizează în sen­tința pe scurt pronunțată la Judecătoria Buzău. Decizia nu este definitivă și a fost atacată cu apel, care va fi judecat la Ploiești în toamnă, după vacanța judecătorească.

    În rechizitoriul trimis la Judecătoria Buzău, procurorii au reținut că Emil Șerban, în dubla sa calitate de secretar tehnic al Comisiei pentru muncă și protecție socială a Consiliului Local al Municipiului Buzău și șef al Serviciului Administrativ Fond Locativ, a semnat în sensul îndeplinirii condițiilor legale de repartizare a unei locuințe ANL vacante, de către fiul său. Cererea fiului său a fost soluționată peste rând.

Locuință vacantă peste noapte

   Ulterior, Șerban a semnat contractul de închiriere și a vizat procesul-verbal de pre­dare-primire a respectivei lo­cuințe. Din probatoriul admi­nistrat în cauză a rezultat că cererea dezbătută în ședința din 19 ianuarie 2012 nu putea ajunge la comisia mai sus menționată, întrucât obiectul solicitării îl constituia repartizarea unei locuințe ANL noi și nu pentru una rămasă vacantă, context în care inculpatul s-a implicat personal în înregistrarea unei noi cereri direct la Primăria Municipiului Buzău.