Loredana, Cargo și Mihai Mărgineanu îi vor distra pe buzoieni weekendul următor

  • Pe platoul Dacia, două zile a rând, în cadrul serbării tematice de vară

   Voia bună se adună în weekend-ul  8-9 august pe Platoul Dacia pentru a îi bucura pe buzoieni, și nu numai, cu o atmosferă de sărbătoare! Vor urca pe scenă artiști de seamă precum Loredana, băieții de la Cargo, Mihai Mărgineanu și Ansamblul „Țara Vrancei”!

   Festivalul tematic ce are loc în fiecare vară va combina, pentru prima dată de când se organizează, muzica populară, cu cea de petrecere, rock și pop-dance. Una dintre cele mai apreciate trupe rock din România, Cargo, marchează un dublu eveniment cu acest concert, pentru că anul acesta ei aniversează împlinirea a 30 de ani de activitate.

  „Cântatul este este o formă mai deosebită de comunicare, dar în același timp, este și o modalitate frumoasă de a exprima ceea ce simți, trăiești sau visezi. Veniți alături de noi să vă convingem, la Buzău!“, a fost mesajul trupei Cargo.

   Cât despre Loredana, artista care se reinventează la fiecare piesă, aceasta va veni cu hitul ,,Te iubesc“, promovat alături de Nadir, dar și cu ultimele hituri pe care a apucat să le înregistreze zilele acestea în studio, în care cântă despre mare, soare, jocurile copilăriei și iubire. ,,Dedic piesa Super oferta la vise fetiței mele Elena, în dar de ziua ei, și tuturor copiilor rebeli, iar despre cel mai nou single al meu, ,Val după val, pot spune că este un cântec de dragoste, care pornește de la un simplu joc de cuvinte: la tine mă gândesc și când nu mă gandesc la tine! Un mic paradox despre nebunia frumoasă a dragostei. Un cântec despre sentimentele dulci și amare pe care o pasiune ți le poate aduce în viață! Cântecul este scris de mine și produs împreună cu Cătălin Dască­lu și Șerban Cazan. Videoclipul piesie este o explozie de culoare și dans, un dans pe care ne dorim să îl învețe toată lumea”, a spus Loredana, care va veni cu coregrafia și pe platoul Dacia weekend-ul urmă­tor.

   Nici Mărgineanu nu se va lăsa mai prejos și va veni cu glumele la pachet, dar și cu piesa cea nouă, „Căldură mare”, realizată și cântată alături de Bitză lansată oficial la începutul verii. Melodia va fi inclusă pe vitorul album „Liniște II“ al lui Bitză, ce va apărea în toamnă.