OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu și pagina de Facebook „Buzaul vechi”, o rubrică permanentă (în fiecare miercuri și joi) sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparație a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.
(sursa fotografiilor: • colecția OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzaul Vechi • colecția Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecția Alexandru Miriță, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldați naziști și Piața Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘1970 Cuza Vodă și blocurile Romarta în construcție) • Ovidiu Nica (Casa Pionerilor și imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80)
„Hotelul Pietroasa în faza finală a construcției, în lateral stânga (prima fotografie) menținându-se încă vechile construcții. Potrivit unor informații neverificate, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în zonă ar fi fost un lac cu stuf și papură, unde mai marii târgului veneau să vâneze rațe sălbatice.
Reamintim că, multă vreme, pe diverse direcții, erau mici canale de suprafață pe unde curgea apa dirijată special din iazul morilor (de unde și sintagma „câte mori sunt pe Buzău?”) – o deviație a râului Buzău ce pornea dintr-un punct din perimetrul satului Cândești și avea un traseu păstrat până în zilele noastre, dacă avem în vedere canalul, acum acoperit, ce trece nu de parte de fosta Întreprindere Contactoare. Un asemenea fir de apă trece și prin zona din spatele terenului unde, între 1899-1903, se va construi Ospelul (Palatul) Comunal, strada înființată numindu-se o vreme Apeductului, actualmente Ana Ipătescu. Un alt fir parcurgea actualul bulevard Nicolae Bălcescu, până aproape de strada N. Titulescu, artera de circulație numindu-se strada Gârliței, apoi după prelungirea până la margine Crângului, strada Parcului, din 1896, numită strada I. C. Brătianu, azi bulevardul N. Bălcescu. Un alt fir de apă curgea pe traseul trotuarului ce mărginește acum Crângul și ajungea la bariera spre Ploiești, pe lângă gardul cazărmii Regimentului 7 Artilerie Buzău (înființat în anul 1883), ce se putea vedea și prin 1965-1966.
Toate aceste ramificații se explicau prin nevoia de a se asigura apa necesară gospodăriilor, la acea dată cu specific asemănător celor din mediul rural, cu animale (prin 1956-1959, se mai puteau vedea circulând pe strada Unirii, spre izlaz, multe vaci) și grădini de zarzavat, aparte de grădinile „sârbilor”, care de fapt, potrivit documentelor, sunt de origine bulgară, ajunși la noi prin filieră sârbească, deoarece până la 1877, Bulgaria a fost pașalâc turcesc, astfel că nu se putea trece ușor în Muntenia. Ei au venit în câteva valuri, până în 1829 (Tratatul de la Adrianopol, azi Edirne) și s-au așezat parte în Buzău, parte în zona satului Potoceni (care din limba slavă se traduce liber prin „locuitorii de pe malul apei care curge”), iar alții au plecat spre Moldova”, a declarat istoricul Valeriu Nicolescu.