Dosarul traficului de influență la bacalaureatul din toamna lui 2013 cu fostul director al Liceului Tehnologic Vernești, Viorel Mirițescu, și Marioara Milea, secretara șefă de la Colegiul Nenițescu, în prim plan, trimiși în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a iscat un val de anchete. O plângere recent ajunsă pe masa polițiștilor de la Serviciul de Combatere a Criminalității Economice face referire al o serie de abuzuri și ilegalități comise de-a lungul timpului de responsabili ai Liceului Tehnologic ,,C. Nenițescu”. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre înființarea unei clase ,,pe neve”, în care ar fi fost înscriși ilegal elevi, doar pentru a asigura efectivul necesar funcționării clasei respective, iar sesizarea ar fi venit chiar de la un personaj direct implicat în săvârșirea unor ilegalități, pentru a scăpa, cel mai probabil, de încă un dosar penal.
Joia trecută, polițiștii de la Economic au zăbovit mai multe ore la Liceul Nenițescu, de unde au plecat cu mai multe documente necesare derulării anchetei în dosarul de cercetare penală care a fost deschis în acest caz.
Noul dosar pune însă din nou, într-o lumină proastă învățământul buzoian, după trimiterea în judecată a fostului director al Liceului Tehnologic Vernești, Viorel Mirițescu, pentru trafic de influență la examenul de bacalaureat din toamna lui 2013, la pachet cu secretara șefă de la Nenițescu, și după reținerea a trei profesori cunoscuți în Buzău, cu punerea sub control judiciar a altor trei, într-un dosar ce vizează abuzul în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și instigare la aceste infracțiuni în desfășurarea sesiunii de BAC din august septembrie 2013. Au fost reținuți atunci, directorul Colegiului Tehnic, Robert Harabagiu, vicepreședinte Centrului de Evaluare la momentul respectiv, Mirela Carmen Stanciu – profesoară de informatică de la Liceul cu Program Sportiv, Ionelia Lință – profesoară de chimie la “Nenițescu”, în timp ce Rozica Constantinescu (președintele CEZ și director adjunct la Liceul ,,Nenițescu”), Cristina Luminița Drugă, profesoară de matematică la Colegiul “BP Hasdeu” și la Colegiul Economic, și Cornelia Anca Harabagiu, profesoară de fizică la ,,Hasdeu” au fost puși sub control judiciar.
Trimiterea în judecată a fostului director al Liceului Tehnologic Vernești, Viorel Mirițescu, pentru trafic de influență la examenul de bacalaureat din toamna lui 2013, în urma denunțului solistului Valentin Ghencea, nu este primul scandal de falsuri care lovește învățământul buzoian. Într-un articol mai vechi, jurnaliștii OPINIA au dezvăluit că secretara șefă de la ,,Nenițescu”, Marioara Milea, trimisă în judecată în luna martie de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru trafic de influență la BAC-ul de acum doi ani, a fost condamnată în data de 26 septembrie 2013, printr-o sentință a Judecătoriei Buzău, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri, după ce ar fi falsificat mai multe certificate de absolvire a unor cursuri postliceale, cu foile matricole aferente. Milea a făcut apel, însă sentința a rămas neschimbată, aceasta aflându-se în prezent în perioada de încercare de doi ani și patru luni. În același dosar a mai fost condamnată, tot pentru falsificarea unor diplome, și o profesoară de la Liceul Tehnologic Lopătari, Silvia Dieaconu, la un an și șase luni închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de trei ani și șase luni. De asemenea, instanța a anulat diplomele emise în fals. Este vorba despre Certificat seria C nr. 0054509, Registrul matricol vol. I, postliceală al Grupului Școlar de Industrie Ușoară Buzău, anii 1993-2011, pag. 79-86, certificat de absolvire a școlii postliceale seria C nr. 0002533/20.07.2000 emis de Grupul școlar Costin Nenițescu și certificat de absolvire seria C nr. 0054624 /05.12.2002, cu foaia matricolă aferentă.
Totul ar fi pornit de la concursul pentru post la Liceul Lopătari. O candidată care a picat examenul ar fi reclamat-o pe cealaltă concurentă că are două diplome de postliaceală obținute în același timp, una la ,,Nenițescu” și una la Grupul Școlar de Arte și Meserii Buzău. Cazul a ajuns pe mâna procurorilor și așa s-a aflat de diplomele emise în fals, dar și de modul cum erau înmatriculați fictiv elevi la postliceală la cele două unități școlare, pentru a fi acoperite locurile din planul de școlarizare.