Cercetări extinse în dosarul ,,Fraudă la BAC”, un mega-dosar de corupție legat de fraudarea bacalaureatului de acum doi ani și care, în primăvară, a zguduit din temelii învățământul buzoian. Joi dimineață, polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Economice ar fi ridicat teancuri de documente de la Liceul Tehnologic ,,Costin Nenițescu” din Buzău. Perchezițiile ar fi durat ore întregi.
Verificările de la ,,Nenițescu” vin în contextul în care nimeni nu se mai aștepta ca în cauză să fie continuate cercetările, dată fiind liniștea care s-a așternut de la perchezițiile și audierile ,,maraton” care au avut loc la începutul lunii aprilie, și în urma cărora trei cadre didactice cunoscute în Buzău au fost reținute, iar alte trei au fost puse sub control judiciar de procurori. Unul dintre cei reținuți, la acel moment pentru 24 de ore de oamenii legii este fostul director al Colegiului Tehnic, profesorul de fizică Robert Harabagiu, fost vicepreședinte al comisiei la BAC, din toamna lui 2013. În arest a mai ajuns și o profesoară de Chimie de la Colegiul Nenițescu, Ionelia Lință, dar și un cadru didactic de informatică de la Liceul cu Program Sportiv, Mirela Stanciu, ambele membre ale secretariatului tehnic al comisiei la BAC.
Propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor trei a fost respinsă la Judecătoria Buzău, astfel că, Harabagiu, Stanciu și Lință au rămas sub control judiciar pentru 60 de zile. Tot sub control judiciar a fost pusă de procurori și fosta soție a lui Robert Harabagiu, Anca Harabagiu, inspector școlar pentru romi, dar și profesoarele Anișoara Toader și Cristina Drugă. În total, peste 20 de cadre didactice de la Liceul Nenițescu, Colegiul Tehnic, Colegiul B.P. Hasdeu și Liceul cu Program Sportiv au dat cu subsemnatul în fața anchetatorilor în acele zile.
După ce, în prealabil, le-au fost percheziționate casele, șase profesori cunoscuți în Buzău, corectori și membri ai Centrului de Evaluare Zonală de la Liceul cu Program Sportiv acum doi ani, au fost ridicați și chestionați pe bandă rulantă, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care au căutat să probeze informații adunate în ultimile luni, probe care duc spre o rețea amplă de falsificare a tezelor de la examenul de bacalaureat prin rescrierea lor, acasă, de către profesorii corectori. Bineînțeles, întreaga operațiune nu era gratis, ci pe bani frumoși dați de elevi sau foști elevi de liceu pentru a promova BAC-ul. Astfel s-a ajuns ca zeci de lucrări de bacalaureat, provenind de la un singur centru de examinare, să semene izbitor între ele, ceea ce i-a făcut pe anchetatori să extindă cercetările. Se suspectează că lucrările au fost luate acasă de profesori și completate, iar apoi notate de evaluatori.
,,În sarcina inculpaților Constantinescu Rozica și Harabagiu Robert s-a reținut că, în calitate de președinte, respectiv vicepreședinte al Comisiei de evaluare de la Centrul Zonal Buzău din sesiunea august-septembrie 2013, nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiunile de serviciu, fapt ce a permis falsificarea lucrărilor pentru un număr de peste 50 de elevi, prin completarea de către unii din profesorii corectori sau chiar de către membrii comisiei, care au efectuat rezolvări ale subiectelor, facilitând astfel obținerea unor note de promovare pentru respectivele persoane. În sarcina inculpatelor Drugă Cristina, Stanciu Mirela Carmen și Lință Ionelia s-a reținut că au falsificat, prin alterarea conținutului (ștersături, adăugiri, completări) lucrările a peste 50 de elevi, din care o parte la cererea inculpatului Harabagiu Robert. În ceea ce privește pe inculpata Harabagiu Cornelia Anca, s-a reținut că a falsificat prin modalitățile expuse două lucrări”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Flagrantul care a devoalat rețeaua
Totul a pornit de la un flagrant organizat în toamna anului 2013, după ce un absolvent și-a cerut înapoi șpaga dată ca să promoveze proba de Matematică. Atunci, inginerul instructor auto Viorel Mirițescu, fost director al Școlii de Arte și Meserii din Vernești, a fost arestat pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență, ulterior fiind trimis în judecată. Denunțătorul în acest caz a fost solistul de muzică populară Valentin Ghencea. De fapt, după ce a obținut notă de trecere, Ghencea, considerând, probabil, că, de fapt, a luat BAC-ul pe merit, și-a cerut banii înapoi, dar a avut parte de un refuz violent. Așa că l-a denunțat pe Viorel Mirițescu și s-a dus la întâlnirea cu acesta burdușit cu tehnică de ascultare și înregistrare.
Discuția a avut loc pe varianta de la Fabrica de Bere spre Mărăcineni. Pe timpul discuției, Mirițescu s-a prins că Ghencea este echipat cu tehnică specială de ascultare. Speriat, inginerul instructor a început să smulgă microfoanele de pe tânărul cântăreț. De teamă, Ghencea s-a ascuns în WC-ul unui service, unde a fost ținut sub sechestru până la intervenția organelor abilitate. Totul s-a întâmplat la începutul lunii noiembrie 2014, iar în urma denunțului, Viorel Mirițescu a ajuns în arest, unde nu a zăbovit prea mult, pentru că magistrații Curții de Apel Ploiești au anulat decizia Tribunalului Buzău privind arestarea lui preventivă și au înlocuit măsura cu cea a controlului judiciar.
În urma cercetărilor efectuate, procurorii au stabilit că, în cursul anului 2013, Viorel Mirițescu, pe când era director la Liceul Tehnologic din comuna Vernești, a primit, printr-un intermediar, o sumă de bani de la o persoană fizică pentru efectuarea de intervenții în scopul promovării de către acea persoană a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013. De asemenea, a primit de la o altă persoană fizică o sumă de bani pentru a-i facilita promovarea probei de Matematică la examenul de bacalaureat din aceeași sesiune, august-septembrie 2013. Procurorii confirmă că în luna noiembrie 2014, Mirițescu l-a bătut pe cel care îi remisese suma de bani prin intermediar, nimeni altul decât Valentin Ghencea, impiedicându-l, totodată, să părăsească incinta locației în care se afla. În urma corecției administrate de Mirițescu, Ghencea a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Tot în urma cercetărilor, anchetatorii au aflat că, în luna august 2014, Mărioara Milea, secretar-șef la Liceul „Nenițescu”, a pretins și primit o sumă de bani de la unul din candidați, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de Limba și literatura română a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.
,,Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpații s-au prevalat de influența asupra unor funcționari și cadre didactice din învățământ și că au dat dovadă de un mod de operare complex”, se precizează în rechizitoriul la dosarul trimis spre judecare la Tribunalul Buzău avându-l pe Mirițescu drept inculpat.
Secretara șefă de la “Nenițescu”, condamnată pentru fals în înscrisuri, dar menținută pe post
Trimiterea în judecată a fostului director al Liceului Tehnologic Vernești, Viorel Mirițescu, pentru trafic de influență la examenul de bacalaureat din toamna lui 2013 nu este primul scandal de falsuri care lovește învățământul buzoian. Marioara Milea, nimeni alta decât secretara șefă de la Liceul Tehnologic “C. Nenițescu”, trimisă în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru trafic de influență la BAC-ul de acum doi ani, a fost condamnată în data de 26 septembrie 2013, printr-o sentință a Judecătoriei Buzău, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri, după ce ar fi falsificat mai multe certificate de absolvire a unor cursuri postliceale, cu foile matricole aferente.
Milea a făcut apel, însă sentința a rămas neschimbată, aceasta aflându-se în prezent în perioada de încercare de doi ani și patru luni. În același dosar a mai fost condamnată, tot pentru falsificarea unor diplome, și o profesoară de la Liceul Tehnologic Lopătari, Silvia Dieaconu, la un an și șase luni închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de trei ani și șase luni. De asemenea, instanța a anulat diplomele emise în fals.
O candidată cu două diplome obținute în același timp
Totul ar fi pornit de la concursul pentru post la Liceul Lopătari. O candidată care a picat examenul ar fi reclamat-o pe cealaltă concurentă că are două diplome de postliceală obținute în același timp, una la ,,Nenițescu” și una la Grupul școlar de Arte și Meserii Buzău. Cazul a ajuns pe mâna procurorilor și așa s-a aflat de diplomele emise în fals dar și de modul cum erau înmatriculați fictiv elevi la postliceală la cele două unități școlare pentru a fi acoperite locurile din planul de școlarizare.
Fiind găsită vinovată de procurori, Marioara Milea a fost trimisă în judecată și condamnată. Cu toate acestea, secretara șefă de la „Nenițescu” a fost menținută pe funcție de conducerea grupului școlar, dar și de conducerea Inspectoratului școlar, care se putea autosesiza în aces caz.
În plus, Marioara Milea a continuat să sfideze legea, dovadă fiind noul dosar în care a fost trimisă în judecată o dată cu Viorel Mirițescu și cu alte două persoane, Marian și Adrian Stoicescu (tată și fiu), care au ajuns în atenția procurorilor după ce Mirițescu a fost denunțat de Valentin Ghencea, component al ansamblului „Plaurile Mioriței” al Centrului de Cultură și Artă Buzău, că i-a plătit o sumă de bani pentru a-l ajuta să promoveze Bacalaureatul în sesiunea august-septembrie 2013, după ce se chinuise vreo trei ani să ia examenul.
Tot în urma cercetărilor, anchetatorii au aflat că, în luna august 2014, Marioara Milea, secretar șef la Liceul „Nenițescu”, a pretins și primit o sumă de bani de la unul dintre candidații la BAC, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de limba și literatura română a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.