Șoferul de profesie Miron Mitrea, fost parlamentar, a scris o carte. Ceva ce se întinde cam de la garajul în care a văzut lumina meseriei și până hăt-departe, dincolo de Parlament, tocmai la casa de creație literară de la Poarta Albă, loc în care și-a desăvârșit opera și Gigi Becali, camaradul lui Paulo Coelho. Am citit câteva pasaje din ”amintirile” lui Mitrea. Nu merită să stric vreo vorbă despre acest impostor plin de el însuși, adică de vid.
Mă deranjează doar nuanța peiorativă dată cu toată seriozitatea cuvântului ,,scriitor”. Tot aștept ca măcar conducerea Uniunii Scriitorilor să ia atitudine în această privință, să clarifice lucrurile, să înțeleagă orice cititor de bună credință care e diferența dintre un scriitor și o sulă acoperită cu tichie de mărgăritar. Ba chiar și Academia Română ar trebui să aibă o reacție vizavi de terfelirea uneia dintre cele mai nobile ocupații omenești, scrisul ca profesie sau doar ca pasiune curată. Includ aici nu numai membrii USR, ci toată partea creativă a mass-media, ocupația în sine având o deschidere totală, chiar dacă, la o adică, una e să fii Miron Mitrea, un nimeni, și alta e să fii șoferul lui Marin Preda!
Dacă primul își descrie viața sa plină de fleacuri maligne, celălalt a pus pe hârtie clipele astrale trăite în preajma celui mai mare romancier român contemporan, Marin Preda. Știu, suntem în fața unei dileme fragede. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Și nici nu pretind ca, în situații precum cea la care mă refer acum, substantivul ,,scriitor” să se scrie cu doi de ,,r”. Ar fi prea de tot și aș jigni o etnie cu o existență culturală proprie de când lumea.
Ca atare, când vine vorba despre șmecherași din ăștia de teapa cofetarilor copoși, șoferilor mitroși și a ciobanilor cu limbă flocoasă, cred că mai nimerit ar fi să li se adauge un ,,i“ în călimară, ca să se poată recomanda ei înșiși ,,scriiitori”, măcar între ei.
Și încă ceva. Nu-mi vine să cred că niciun membru simplu al USR, din cei vreo 2.600, cât numără breasla, nu ia atitudine, toți preferând să tacă din fel de fel de motive asupra cărora nu insist, dar care mă determină să cred că mulți dintre ei se simt în Uniune precum unii dintre aleșii neamului în Parlament, rezerve de scriitori! Că așa e la noi, unii suplinitori din învățământ sunt mai capabili decât multe cadre supercalificate, cu toate gradele luate, eșuate prin subsolurile partidelor de laborator, pândind virgulele opozanților pentru eventualele ,,procese-verbale” din categoria ,,secret”.
Tot răul a început cu toxicul Adrian Năstase, un politician despre care am avut o impresie excelentă până când a început să scrie cărți în pușcărie. El e cel care, prin exemplul său ,,scriitoricesc”, a dat cu rahat pe clanța breaslei. Ca să nu mai spun că, în acest sfert de secol, cele două camere ale Parlamentului au fost pline de ,,profesori” de romgleză, sub mantaua cărora au evoluat viitorii scriitori de teapa lui Becali!