Dispută pesedistă între Prefectură și Consiliul Județean / Cum îi ia apărarea prefectul George Sava liberalului vopsit Romanescu

   Fostul co-președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal Cristinel Romanescu și-a găsit un sprijin în prefectul George Sava, care încearcă să-l scoată basma curată din controversa creată în jurul așa-zisei sale demisii din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, în fapt un teatru ieftin, de la care i s-a tras și demiterea din funcția politică pe care a deținut-o până la începutul săptămânii trecute, demitere pe care, cu sprijinul prefectului, se vede că încearcă să o conteste.

   Reamintim că, în urma indicațiilor primite de la Centru, Cristinel Romanescu, pe a­tunci co-președinte PNL Bu­zău, s-a făcut că-și dă demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, funcție obținută și păstrată cu sprijinul Partidului Social Demo­crat, înregistrând la secretariatul instituției o cerere ambiguă, prin care solicita, de fapt, eliberarea din funcție care, conform ultimelor modi­ficări aduse Legii admi­nistrației publice locale, trebuie să întrunească girul majorității calificate, de două tre­imi din numărul consilie­rilor județeni aflați în funcție, fapt care nu s-a întâmplat. Astfel, Romanescu a încercat să justifice, în fața conducerii centrale a Partidului Național Liberal, faptul că nu a respectat indicațiile primite. Cum, de altfel, până la această dată, nu au respectat-o nici ceilalți membri PNL Buzău proveniți din vechiul Partidului Național Liberal care dețin, cu sprijinul social-democraților, funcții administrative sau de conducere în servicii deconcentrate.

   Prefectul George Sava a e­mis un comunicat de presă, pe care îl puteți găsi AICI, prin care arată că a solicitat Consiliului Județean revocarea hotărârii pentru respingerea eliberării din funcția de vicepreședinte al instituției a lui Cristinel Romanescu, pe motiv de nelega­litate a adoptării ei. „Consiliul Județean trebuia să ia act de demisia lui Cristi Romanescu, care este un act unilateral irevocabil. Dumnealor nu trebuiau să emită o hotărâre, ci să ia act de această stare. În aceste condiții, Consiliului Județean i s-a transmis ca, la următoarea ședință, să proce­deze la respectarea preve­de­rilor legale și să emită un ordin (sic!) prin care să ia act de demisie”, susține prefectul George Sava.

  De cealaltă parte, însă, re­prezentanții Consiliului Jude­țean rămân fermi pe poziții. Ei îl consideră, în continuare, pe Romanescu ca fiind vice­președintele instituției, dat fiind că proiectul de hotărâre privind cererea sa de revocare din funcție nu a întrunit condițiile impuse de lege pentru a fi adoptat.