Cei care au făcut cumpărături în valoare de 509 lei pe data de 1 iunie și au păstrat bonul fiscal au șansa de a câștiga cel puțin 10.000 de lei la Loteria bonurilor fiscale, care a avut loc pe 19 iulie.
Astfel, la această ediție a Loteriei bonurilor fiscale, prima care dă startul extragerilor lunare după cele două ocazionale desfășurate până acum, au fost desemnate bonuri câștigătoare cele emise în data de 1 iunie, având valoarea cea mai ridicată de până acum respectiv 509 lei. Începând cu data de 20 iulie, norocoșii deținători ai acestor bonuri fiscale pot revendica premiile, depunând cererile corespunzătoare, bonul câștigător în original și o copie a actului de identitate, în termen de 30 de zile, la orice administrație fiscală din cadrul ANAF.
Noul regulament, modificat după extragerea din aprilie, când celor aproape 18.000 de câștigători le-au revenit premii de doar 56 de lei, prevede ca valoarea premiului total de 1.000.000 de lei să se împartă la maximum 100 de câștigători în luna iulie.