Vasile Carapit reprezintă Buzăul la Campionatul European de Șah pentru Nevăzători din Franța

   Un buzoian va concura în cadrul Campionatul European Individual pentru Nevăzători care va avea loc în Franța, începând cu data de 24 iulie.

   Este vorba despre Vasile Carapit, în vârstă de 38 de ani, profesor de istorie la Liceul pentru Deficienți de Vedere Buzău, cunoscut campion de șah.

   „Vasile Carapit practică șahul de la vârsta de 12 ani. Deși este născut în Constanța, noi îl considerăm buzoian pentru că de la vârsta de 10 ani a devenit elevul școlii speciale de la Buzău. Datorită capacităților sale deosebite, a recuperat rapid și s-a mutat la Buzău, iar ulterior a absolvit Universitatea Ovidius din Constanța, iar astăzi este profesor la Liceul pentru Deficienți de Vedere Buzău”, au declarat reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România – Filiala interjudețeană Buzău-Vrancea.

   Campionatul European Individual pentru Nevăzători este organizat o dată la patru ani, iar anul acesta va fi găzduit la Lyon, Franța. România va fi reprezentată de primii patru jucători clasați la ultima finală națională, printre care și Vasile Carapit.