Un nou parteneriat pentru susținerea campaniei de colectare selectivă „Sacul galben“

   Firma de salubritate a municipiului Buzău, RER Ecologic Service, își extinde lista de parteneri care doresc să susțină campania de colectare selectivă „Sacul Galben“. Se vede, astfel, că ideea de separare a deșeurilor menajere de cele reciclabile este adoptată și implementată nu doar de persoanele fizice sau agenții economici, ci și de instituții.

   Astfel, RER Ecologic Ser­vice Buzău are un nou par­tener: Centrul de Urgență de Zi și de Noapte pentru persoane adulte fără adăpost, care și-a exprimat dorința de a se implica în promovarea campaniei inițiate de operatorul de salubritate buzoian, cu care a și semnat un acord de parteneriat. Acest parteneriat își propune să informeze și să conștientizeze publicul – fără nicio discriminare de sex, vârstă, statut social, economic sau educațional – despre importanța protejării mediului prin colectarea selectivă a deșeurilor. Ținând cont de acest scop, RER Buzău își asumă responsabilitatea de a-i educa, de a-i informa și pe cei care, din varii motive, stau pe străzi, dar care își doresc să facă ceva pentru societate. 

   Centrul de Urgență de Zi și de Noapte pentru persoane adulte fără adăpost este un serviciu social pentru persoanele aflate în situații de dificultate extremă, în vederea reintegrării în familia de proveniență sau în alte instituții de profil, ce pot asigura asistență socială pe o perioadă determinată, pentru satisfa­cerea nevoilor primare ale persoanelor fără adăpost, în sensul înlăturării cauzelor și rezolvării parțiale sau totale a efectelor marginalizării sociale sau, după caz, până la re­do­bândirea capacităților de viață independentă a persoanelor asis­tate.

   Parteneriatul a pornit de la considerentul că fiecare cetă­țean trebuie să fie informat despre măsurile pe care le poate lua pentru menținerea unui mediu înconjurător curat, indiferent de situația lui. Ca și în cazul celorlalte parteneriate, și acest parteneriat va fi susținut de o serie de activități care vor avea la bază punerea în practică a noțiunilor de colectare selectivă. Prin urmare, RER Buzău va organiza, împreună cu noul par­tener, acțiuni de ecologi­zare a unor spații pe care se află deșeuri aruncate ilegal, acțiuni care vor putea demonstra că oamenii fără adăpost pot face ceva benefic pentru societatea în care trăiesc.

 

„La Centrul de Urgență de Zi și de Noapte am întâlnit interesul conducerii, dar și al angajaților, de a realiza colect­area selectivă, în primul rând la locul de muncă, iar în al doilea rând și acasă. De asemenea, ne propunem să informăm, fără părtinire, și pe aceste persoane care, prin îndrumarea și instruirea lor de către conducerea insti­tuției, dar și de către noi, vor putea să fie responsabile pentru mediul în care trăiesc. Totul se învață, grija pentru mediu se învață și ea, important este să aibă cine să te învețe și să ai un minim interes pentru așa ceva“, spune Denisa Nicu, specialist în Relații Publice RER Buzău.

 

„Dorim ca instituția noas­tră să nu fie doar un simplu adăpost pentru cei care nu au, ci să fie mai mult decât atât, să fie un spațiu din care oamenii să iasă un pic mai cizelați, mai educați, mai res­ponsabili pentru actele lor. Ne asumăm un rol foarte important, acela de a încerca, pe cât posibil, să îi îndrumăm pe cei ce ne trec pragul, să acționeze corect din toate punctele de vedere. Mediul este foarte important, iar ei cred că știu cel mai bine, din păcate, cum este să trăiești printre gunoaie. Așadar, considerăm că este necesar să îi îndrumăm, să îi învățăm cum trebuie să se comporte și atunci când nu mai sunt în centru sub stricta noastră supraveghere. Par­te­ne­riatul cu RER Buzău, prin care ne asumăm susținerea campaniei , ne dă posibilitatea să demons­trăm, pe cât se poate, că sta­tutul social, economic, edu­ca­țional nu reprezintă o barieră pentru adoptarea unei conduite responsabile față de mediu“, declară Daniel Lambru, directorul Centrului de Urgență de Zi și de Noapte pentru persoane adulte fără adăpost.