A fost greu, dar frumos! Aceasta pare să fie concluzia coordonatoarei Clubului Copiilor din Berca după o mini-vacanță de aproximativ o săptămână petrecută alături de elevii săi cu exerciții vocale și momentele artistice live, în fața unui juriu cu pretenții din cadrul evenimentului-concurs Festivalul Tinereții.
„Au fost două săptămâni de foc, cu activități frumoase și experiențe deosebite. Pe 24 iunie am sărbătorit la malul mării și Ziua IEI, la invitația unui om de excepție, Tinca Răcaru, careia îi mulțumim din suflet pentru tot ce a făcut pentru noi. Ne-am bucurat de lucruri unice, deși s-au întâmplat și lucruri pe care nu ni le-am fi dorit, dar așa este pe scenă, live, și de aceea este frumoasă viața de artist“, a completat profesoara Florentina Popescu.
Iar rezultatele au fost pe măsură, elevii buzoieni întrocându-se acasă cu diplome, trofee și chiar biciclete și enciclopedii, drept răsplată pentru talentul de care au dat dovadă.
„În urma acestei ediții, ce s-a desfășurat între 28 iunie și 5 iulie, am putea spune că am pus punct și noi evenimentelor artistice pentru o scurtă perioadă, să ne bucurăm de vacanță. A fost un an de muncă cu realizări frumoase, premii valoroase și experiențe noi. Sunt tare mândră de elevii mei și de părinții acestor copii, care au fost alături de noi și ne-au susținut din toate punctele de vedere. Au încântat juriul și publicul cu talentul și frumusețea unică a folclorului buzoian, fiind apreciați nu doar pentru interpretarea cântecelor preluate din repertoriul unor artiști de renume ai zonei, precum Benone Sinulescu Viorica Sandu și Nicolae Oprișan ci și pentru frumusețea și autenticitatea costumelor populare. Pot spune că la secțiunea de muzică ușoară a fost și mai greu, aici reușind să obținem doar două premii speciale“, a mai explicat Florentina Popescu.
• Duet: Robert Vlad și Flavia Cochirleanu – Premiul I,
• Robert Vlad – Premiul II (bicicletă)
• Iuliana Vlad – Premiul II (bicicletă), Premiul juriului pentru „Cea mai frumoasă doină autentică“,
• Maria Ichim – Premiul III, Premiul special „Enciclopedia muzicală a României“
• Raluca Anghel – Premiul special al presei,
• Ana Maria Dobre – Premiul special „Enciclopedia muzicală a României”
Robert și Iuliana Vlad- Premiul II (chitară)
Au mai participat în festival: Alisa Tătulescu, Iasmina Ene, Răzvan Tătulescu, Teodor Marin (secțiunea muzică ușoară) și Ana Maria Maftei, Miruna Neaga și Georgiana Mirea (secțiunea muzică populară).