Comuna Mînzălești deține începând de sâmbătă cel de al treilea muzeu de artă populară din județ, alături de Casa Vergu Mănăilă și Muzeul din Brădeanu.
Inițiativa aparține Centrului de Cultură și Artă Buzău și Primăria Mînzălești care, cu sprijinul Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul Geoparcului ținutul Buzăului, au inaugurat în week-end Muzeului „Timpul Omului”.
„Sunt foarte bucuros că s-a finalizat acest proiect, iar în acest moment avem astfel de trei colecții muzeale. Urmează în viitorul apropiat să înființăm alte două astfel de muzee la Lopătari și la Siriu. În plus, la Beceni va funcționa o clasă de cusut și țesut, în cadrul căreia tinerii din zonă vor învăța tehnici populare de la creatoarea Amelia Papazisu, cea care va beneficia și de o colecție personală expusă la Beceni. În ceea ce privește Muzeul Timpului de la Mînzălești, Centrul de Cultură și Artă a pus la dispoziția comunității locale mai multe obiecte de artă populară, o moară de apă, obiecte din lut etc”, a declarat directorul Centrului de Cultură și Artă Buzău, Adrian Petre.
Cu sprijinul geologilor, etnografilor și al meșterilor populari
Muzeul se află chiar la șosea, la ieșirea din satul Mînzălești, în apropierea Pietrei Albe de la Grunj. Acesta este un prim rezultat pe linia de promovare al proiectului GeoSust, finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar EEA 2009-2014.
„Timpul Omului” propune vizitatorilor o incursiune artistică în spațiul tradițional buzoian și explorează legăturile văzute și nevăzute dintre Om și Pământ. Aici, împletirea dintre Timp, Viață și Natură este redată din perspectiva Omului printr-un concept alegoric, în care sensurile exponatelor transced și se modifică odată cu parcurgerea expoziției. La realizarea muzeului au contribuit geologi, etnografi, muzeografi, artiști și meșteri populari locali, personalitatea expoziției fiind influențată de participarea comunității locale din Mînzălești.
GeoSust este un proiect interdisciplinar de cercetare aplicată, ce aduce laolaltă specialiști din domeniile științelor pământului, științelor umane și sociale, pentru a veni în sprijinul unei zone defavorizate din punct de vedere economic, dar cu un bogat potențial natural și cultural. Proiectul susține inițiativa de dezvoltare a Geoparcului ținutul Buzăului, ca motor de dezvoltare economică sustenabilă, ce își propune să creeze echilibru între dezvoltarea socio-economică și protecția mediului. Proiectul GeoSust este în prezent singurul sprijin al inițiativei Geoparcul ținutul Buzăului.
Geoparcul Ținutul Buzăului a fost realizat pe baza unei expertize naționale și internaționale după modelul UNESCO. Acesta propune un cadru coerent și, unitar de dezvoltare socio-economică a zonei submontane a județului, pe baza valorificării potențialului turistic local de valoare mondială: Vulcanii Noroioși, chihlimbarul, așezările rupestre din Munții Buzăului, Platoul de Sare Meledic.