Oficialii Gloriei, mulțumiți de primul antrenament

   Oficialii Gloriei Buzău sunt mulțumiți de maniera în care s-au prezentat jucătorii la primele antrenamente din această vară. Toți fotbaliștii importanți au fost prezenți, în frunte cu golgheterul Clement Pălimaru, iar conducătorii clubului din Crâng vor să întărească lotul cu cel puțin doi fotbaliști cu renume. Gloria Buzău s-a reunit și a efectuat primele ședințe de pregătire în această vară pentru noua stagiune de campionat. Oficialii clubului sunt mulțumiți că au reușit să mențină cei mai buni fotbaliști din precedenta stagiune și speră ca acestora să li se alăture cel puțin încă doi jucători cu renume. Până la transferurile din această vară, buzoienii au pierdut deja un jucător relansat la Buzău. Este vorba despre fundașul Amet Ferdin, în vârstă de 25 ani. Acesta a decis să își agațe ghetele, timpuriu.

  Perioada de transfeuri se sfârșește în cursul lunii august.