Ce au făcut aleșii buzoienilor în Parlament în urmă cu o săptămână / Deputatul Marian Ghiveciu, inițiator al proiectului de lege pentru reglementarea pescuitului și a acvaculturii

   OPINIA continuă monitorizarea activității parlamentarilor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale oficială, pe site-urile Senatului, respectiv Camerei Deputaților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

   În săptămâna 15-21 iunie, un deputat și doi senatori buzoieni nu au avut vreun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputatul Titi Holban (UNPR), căruia i se adaugă senatorii Doina Tudor (PNL) și Eugen Teodorovici (PSD).

   Deputatul PSD Marian Ghiveciu se numără printre inițiatorii Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, depus la Biroul Permanent al camerei pe 15 iunie, al cărei proiect îl puteți găsi AICI

   „Pescuitul sportiv este recunoscut ca ramură sportivă în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, existând în acest sens constituită Federația Română de Pescuit Sportiv, ca persoană juridică de drept privat, de interes național și de utilitate publică, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 69/2000 (…) Atribuțiile federațiilor sportive naționale, în cazul de față al Federației Române de Pescuit Sportiv, sunt de asemenea stabilite prin ege (…) Rezultă fără dubii că Federația Română de Pescuit Sportiv reprezintă autoritatea publică responsabilă cu elaborarea strategiei naționale pe ramura de sport și organizează, conduce, supraveghează și controlează activitățile și competițile oficiale. În modul cum este formulat art. 23 din Ordonanță, este evident că sunt încălcate drepturile și atribuțiile Federației Române de de Pescuit Sportiv, singura recunoscută în condițiile legii să elaboreze strategia națională pe ramura de sport și să organizeze, conducă, supravegheze și controleze activitățile și competițiile la nivel național pe acestă ramură sportivă. În forma actuală, articolul susmenționat este susceptibil de a încălca art. 53 din Constituția României, republicată.

   Cât privește abrogarea art. 4, alin. (1), lit. g), h), i), art. 4, alin (2), art. 5, lit. e) și art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1016/2008, este obligatorie, întrucât acesta stabilește taxarea unei activități sportive ce se desfășoară de regulă pe domeniul public al statului, încălcând atât prevederile art. 2, alin (1) și (5) din Legea 69/200, cât și art. 49, pct. 5 din Constituția României, republicată, care prevede: . Prin prevederile constatate, pescuitul sportiv este singura ramură sportivă pentru a cărei practicare cetățenii trebuie să plătească o taxă către stat“, se arată în expunerea de motive a inițiatorului, pe care o puteți găsi AICI.