Muzeului „Timpul Omului“ va fi inaugurat sâmbătă, la Mînzălești

   Echipa pentru dezvoltarea Geoparcului Ținutul Buzăului, în parteneriat cu Primăria Comunei Mînzălești (Buzău) și cu Muzeul Național al Țăranului Român organizează sâmbătă, 11 iulie, inaugurarea Muzeului „Timpul Omului”. Muzeul se află chiar la șosea, la ieșirea din satul Mînzălești, în apropierea Pietrei Albe de la Grunj.

   Acesta este un prim rezultat pe linia de promovare al proiectului GeoSust, finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar EEA 2009-2014.

   „Timpul Omului” propune vizitatorilor o incursiune artistică în spațiul tradițional buzoian și explorează legăturile văzute și nevăzute dintre Om și Pământ. Aici, împletirea dintre Timp, Viață și Natură este redată din perspectiva Omului printr-un concept alegoric, în care sensurile exponatelor transced și se modifică odată cu parcurgerea expoziției. La realizarea muzeului au contribuit geologi, etnografi, muzeografi, artiști și meșteri populari locali, personalitatea expoziției fiind influențată de participarea comunității locale din Mînzălești.

   Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina de Facebook Muzeul Timpul Omului și pagina Ținutul Buzăului.

   GeoSust este un proiect interdisciplinar de cercetare aplicată, ce aduce laolaltă specialiști din domeniile științelor pământului, științelor umane și sociale, pentru a veni în sprijinul unei zone defavorizate din punct de vedere economic, dar cu un bogat potențial natural și cultural. Proiectul susține inițiativa de dezvoltare a Geoparcului Ți­nutul Buzăului, ca motor de dezvoltare economică sustenabilă, ce își propune să creeze echilibru între dezvoltarea socio-economică și protecția mediului. Proiectul GeoSust este în prezent singurul sprijin al inițiativei Geoparcul Ți­nutul Buzăului.

   Geoparcul Ținutul Buzău­lui a fost realizat pe baza unei expertize naționale și internaționale după modelul UNESCO. Acesta propune un cadru coerent și, unitar de dezvoltare socio-economică a zonei submontane a județului, pe baza valorificării potențialului turistic local de ­va­loare mondială: Vulcanii Noroioși, chihlimbarul, așeză­rile rupestre din Munții Buzăului, Platoul de Sare Meledic.