Distinsul primar de Pietroasele afirmă public faptul că atunci când se privește în oglindă îi vine să se pupe singur. Bineînțeles, nu este o criză de narcisism, pentru că, de fapt, printre rânduri, trebuie să înțelegem că domniei-sale mai degrabă îi vine să-și tragă palme.
Și nu numai domnul primar de Pietroasele trăiește această dramă, ci și o sumedenie de alți aleși, primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, care, în noiembrie anul trecut, și-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleși pe 10 iunie 2012, plecând cu entuziasm către barca, supradimensionată artificial, a celor trei trandafiri. Unii au cedat presiunilor ori șantajului, alții au crezut că, după o asemenea mișcare, laptele și mierea guvernamentale se vor revărsa peste comunitățile locale pe care le păstoresc, iar alții – după părerea mea cei mai mulți – au sperat că umbrela social-democrată îi va apăra de rigorile legii.
Viața a dovedit că lucrurile nu au stat deloc așa cum li s-a promis, că legea se aplică mai ceva decât se întâmpla acum un an, că laptele și mierea nu sunt suficiente nici pentru social-democrații cu vechime în partid, iar ei, migratorii, sunt tratați la justa lor valoare, cam cum grăia Farfuridi al lui Nenea Iancu: ,,Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”. Adică drept niște membri de partid de mâna a șaptea, care vor fi aruncați peste bordul nacelei precum sacii cu lest, mai ales acum, când balonul trandafiriu pierde amețitor din înălțime.
Astfel că oglinzile aleșilor respectivi vor fi, cu siguranță, martore ale unor scene ce aduc mai degrabă a mazochism, nu a narcisism.