În ultima perioadă, am tot auzit de sacul galben și de colectarea selectivă dar, după o campanie atât de amplă, ne întrebăm dacă eforturile celor de la RER Ecologic Service Buzău au dat rezultate. Se poate observa foarte ușor interesul operatorului de salubritate de a implementa și în orașul nostru colectarea separată a deșeurilor reciclabile – inclusiv prin materialele informative distribuite (flyere, informări, ghiduri) -, dar este interesant de văzut în ce proporție toate acestea ajung să influențeze comportamnetul cetățeanului?
Este evident că lucrurile merg într-o direcție bună, fapt demonstrat de sacii galbeni pe care îi vedem la porțile caselor în fiecare zi a săptămânii. Dacă, până acum, vedeam în fața caselor pubelele negre pentru deșeuri menajere, scoase pentru a fi colectate de către serviciul de salubrizare menajeră, mai nou cetățenii scot, alături de acestea, și sacul galben. Unii buzoieni sunt conștiincioși și scot sacul conform programului de colectare stablit, dar alții încă nu au fost mobilizați pe de-a-ntregul de acțiunile de informare ale RER Ecologic Service. Așa se face că, dintr-un sector de colectare selectivă având un număr de 19 străzi, doar aproximativ 60% dintre locuitorii acestora scot sacul galben conform orarului. Există, deci, și buzoieni care fie nu respectă programul din motive mai mult sau mai puțin serioase, fie nu scot deloc sacul, ca urmare a lipsei de implicare. În zilele de colectare, angajații RER Ecologic Service au găsit saci galbeni umpluți cu deșeuri menajere, cu amestec de deșeuri sau chiar cu… iarbă! Se pare, iată, că unii chiar nu doresc să se civilizeze, pentru că doar de ei depinde cu ce se umple sacul galben care, de altfel, este foarte ușor de folosit, cu atât mai mult cu cât este și inscripționat. Astfel, chiar dacă a aruncat pliantul, inscripționarea de pe sac ghidează utilizatorul și îi arată ce trebuie pus în el. Prin urmare, orice alt conținut al sacului în afară de deșeuri reciclabile nu este justificată decât de un dezinteres față de normele de protecție a mediului și de creșterea gradului de civilizație a orașului în care trăim.
Mirarea mare este că cei mai mulți saci umpluți cu iarbă se găsesc într-un cartier rezidențial al orașului, unde se presupune că gradul de înțelegere și de colaborare ar trebui să fie peste medie, ținând cont de statutul social și financiar al locuitorilor. Celor de RER Ecologic Service nu le rămâne decât să lipească stickere cu mesajul „CONȚINUT NECORESPUNZĂTOR” și să nu ridice sacii. În acest mod, ei atrag atenția utilizatorului că nu a folosit sacul în mod corespunzător și, prin urmare, acesta nu poate fi ridicat. Dincolo de aceste situații mai sunt și cele în care sacii sunt furați de către „colectorii informali” , care își umplu tolba cu saci galbeni.
Întrucât, iată, mai există încă oameni neimplicați în colectarea selectivă – deși le-au fost puse la dispoziție toate instrumentele necesare, precum saci, pliante, ghid, mașini speciale de colectare și grafice separate de colectare, reprezentanții RER Ecologic Service le vor bate la poartă până când îi vor convinge de beneficiile colectării selective și îi vor conștientiza asupra normelor legislative pe care trebuie să le respecte fiecare persoană în parte.
„Ceea ce a început timid și cu cravată de pionier în anul 2014 – campania de colectare selectivă și responsabilizare socială Sacul Galben -, continuă cu determinare și motivație până în momentul în care obiectul campaniei va fi atins și fiecare cetățean își va însuși în conduită și colectarea selectivă a deșeurilor pe care le generează”, spune Denisa Nicu, specialist în Relații Publice al RER Ecologic Service.
Campania de responsabilizare socială „Sacul Galben” este prima astfel de campanie derulată în municipiul Buzău și va continua până la acoperirea în totalitate a orașului nostru, până când cetățenii vor înțelege importanța și impactul pe termen lung al colectării selective pentru mediul înconjurător.