Noul campionat al ligii secunde prevede ca fiecare club participant să aibă maxim 25 de jucători în lot, dintre care doi sub 19 ani, doi din propria curte și șase „crescuți” doar în România. Președintele Gloriei Buzău, Dan Tulpan, a spus că avea cunoștiință de noua regulă și că gruparea din Crâng este „acoperită” din acest punct de vedere.
Singura certitudine discutată, în cadrul întrunirii reprezentanților cluburilor din Liga a II-a cu oficialii Federației Române de Fotbal, o reprezintă numărul fotbaliștilor sub 19 ani și al celor din propria pepinieră pe care grupările din eșalonul doi sunt nevoite să îi folosească începând cu următoarea stagiune.
Președintele clubului buzoian a afirmat că formația din Crâng s-a pregătit din timp pentru a îndeplini cerința impusă de FRF în vederea promovării tinerilor fotbaliști din țară.
Începând cu noua stagiune, combatantele din eșalonul secund vor fi nevoite să aibă în componență șase jucători formați la nivel național, doi din propria pepinieră și doi sub 19 ani.