Răzvan Burleanu vine la Buzău să decidă soarta Ligii a II-a

   Conducătorii echipelor din Liga a II-a se vor întâlni mâine, la Monteoru, într-o adunare decisivă pentru viitorul combatantelor din eșalonul secund. La inițiativa lui Dan Tulpan, președintele Gloriei Buzău, reprezentanții formațiilor din eșalonul secund, alături de președintele Federației Româ­ne de Fotbal, Răzvan Burlea­nu, vor decide dacă noua stagiune va fi alcătuită dintr-o serie unică, formată din 22 de cluburi, sau se va merge în continuare pe același sistem competițional.

   Întâlnirea are ca scop convingerea tuturor participantelor în al doilea eșalon al fotbalului românesc de avantajele organizării unei serii unice, care să cuprindă cele mai importante nume din ambele serii ale campionatului Ligii a II-a.

   Cum timpul îi presează, reprezentanții cluburilor din Liga a II-a vor lua o decizie finală chiar la Monteoru. Oficialii celor mai importante cluburi din eșalonul secund militează pentru o serie unică, grație banilor care ar urma să intre în conturile cluburilor din drepturile de televizare și cele din publicitate.

   Organizarea ligii secunde într-o serie unică ar reprezenta o premieră pentru fotbalul românesc dupa ‘89. În ultimii 25 de ani, campionatul ligii secunde a schimbat mai multe sisteme competiționale, fiind împărțit întotdeauna în cel puțin două serii.