Era previzibil ca, prin nefirescul ei, politic și moral, zavera antijustiție din România, avându-l în centru pe încă primul-ministrul Victor Ponta, flancat de legiunea încă nelegiuită a celor 231 de colegi ai acestuia, parlamentari care au votat împotriva anchetării sale, pesediști înrăiți și nu numai, să ajungă și în Parlamentul European, pe agenda de lucru a acestuia.
La ora când apar aceste rânduri, situația respectivă va fi fost deja discutată, în Conferința Președinților de grup. Conform jurnaliștilor de la Radio France Internationale, tema principală a întrunirii se referă la ,,necesitatea unei rezoluții privind respectarea statului de drept” din țara noastră.
Încă o dată, ne-am făcut de râsul întregii Europe. Până la urmă, Victor Ponta nu poartă decât o parte din vina obstrucționării Justiției și a fărădelegilor în care se complace actuala putere, cu Guvern cu tot. Grosul șoriciului e mai consistent și mai vizibil pe obrazul unora, precum deputatul de Buzău Eugen Nicolicea, care, iată, se pare că se află în cărți pentru funcția de ministru al Justiției, sau a deputatului Șerban Nicolae, mare jurist antijustiție, ,,eminența” care lucrează de zor, concepând și promovând proiecte pentru salvarea definitivă a tuturor parlamentarilor penali.
Nu spun o noutate, până când mlaștina pesedistă nu va fi asanată definitiv, nimic nu va funcționa cum trebuie în această țară, aflată, încă, într-un imens deficit de democrație.