Un lucru este cert: Victor Ponta va ieși pe ușa din spate a istoriei post-decembriste a României și va ajunge în lada de gunoi, probabil cu o întârziere de câțiva ani, atât cât vor considera judecătorii că va trebui să fie de îndelungată halta într-una din pușcăriile patriei. Este, însă, de mirare faptul că parlamentarii care s-au opus, marți, încuviințării cererii privind începerea urmăririi penale împotriva premierului, 231 la număr, nu au înțeles că, odată cu acest vot, și-au cumpărat și ei biletele către aceeași direcție. Nu neapărat cu haltă, dar cu aceeași destinație. Și că fiecare zi pe care Ponta o petrece în fotoliul de premier reprezintă o pavelă pentru acest drum fără întoarcere pentru cei 231 care au consimțit să fie solidari cu acesta. Căci, nu-i așa?, drumul spre iad este pavat cu intenții bune.
Partea cea mai proastă este, însă, că în România se mai poate pune încă această problemă, a obstrucționării anchetelor penale ori Justiției de către colegii beneficiarilor de imunitate. Cazul lui Ponta, știm cu toții, nu este singurul de acest fel. Să ni-i amintim doar, așa, la prima strigare, pe Titi Holban, pe Varujan Vosganian și pe Dan Șova. Și, din câte văd, politicienii, dar și presa, continuă să înfiereze cu mânie proletară faptul că imunitatea este, pentru unii parlamentari, pavăză contra Justiției, fără ca primii să propună, iar ceilalți să susțină și să preseze întreaga clasă politică pentru așezarea lucrurilor într-o matcă normală. Adică restrângerea imunității parlamentare strict la declarațiile politice. Aceasta, alături de inexistența, încă, a legii privind confiscarea extinsă a averilor, reprezintă două pete mari pe obrazul întregii clase politice românești și frâne serioase în înfăptuirea actului de justiție.