Produsul Intern Brut, mai mare cu 4,3 la sută față de primul trimestru din 2014

   Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere cu 4,3 la sută pe seria brută în primul trimestru al anului 2015, comparativ cu perioada similară din anul trecut, respectiv cu 4,2 la sută pe seria ajustată sezonier.

   Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), Produsul Intern Brut, estimat pentru trimestrul I al acestui an, a fost de 17484,5 milioane lei prețuri curente, în creștere în termeni reali cu 1,6 la sută față de trimestrul IV din 2014 și cu 4,2 la sută comparativ cu primul trimestru al anului trecut, conform datelor ajustate sezonier.

   La creșterea actuală a PIB din trimestrul I al anului în curs au contribuit toate ramurile economiei, dar în special comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante. Ramurile economice menționate au avut o pondere de 17,8 la sută în formarea PIB, iar volumul de activitate al acestora s-a majorat cu 5,8 la sută.

   De asemenea, industria, cu pondere de 21,1 la sută, a înregistrat o creștere a volumului de activitate de 4,2 la sută, iar informațiile și comunicațiile, deși cu o pondere redusă, de 7 la sută, și-au majorat volumul de activitate cu 13,2 la sută.

   Totodată, impozitele nete pe produs, cu o pondere de 14,2 la sută în formarea PIB și-a crescut volumul de activitate cu 3,5 la sută.

  În ceea ce privește utilizarea PIB, creșterea a fost determinată în principal de cheltuielile pentru consum final al gospodăriilor populației, cu un volum majorat cu 4,9 la sută și cu 3,3 la sută contribuție la creșterea PIB, precum și de formarea brută de capital fix, al cărei volum a crescut cu 8 la sută, contribuind astfel cu 1,2 la sută la majorarea PIB.