OPINIA continuă monitorizarea activității parlamentarilor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale oficială, pe site-urile Senatului, respectiv Camerei Deputaților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
În săptamâna 18-24 mai, un senator și doi deputați buzoieni nu au avut vreun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputații Eugen Nicolicea (UNPR) și Adrian Mocanu (PSD), cărora li se adaugă senatorul Eugen Teodorovici (PSD).
Deputatul PNL Cezar Preda se numără printre inițiatorii proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, depusă la Camera Deputaților pe 18 mai, proiect pe care îl puteți găsi AICI.
„Constituția României, republicată, garantează, potrivit art. 25, dreptul fundamental al cetățenilor români la libera circulație, regementând, totdată, și faptul că, prin lege, se stabilesc condițiile exercitării acestui drept (…) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82 din 4 decembrie 2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România, reglementează, printre altele, ca documente de călătorie, cărțile de identitate – pe baza cărora cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene – documente care au o durată de valabilitate de 10 ani. Având în vedere că atât pașaportul, cât și cartea de identitate sunt documente de călătorie a căror valabilitate nu corespunde cu realitatea socială și nevoile cetățenilor români – România fiind cea mai săracă țară din UE, dar având valabilitatea actelor menționate jumătate față de practica celorlalte țări cu democrații consolidate din UE – am inițiat prezenta propunere legislativă, care modifică valabilitatea pașaportului astfel: 3 ani până la vârsta de 12 ani, 5 ani până la vârsta de 18 ani, 10 ani pentru vârste între 18 și 70 de ani și fără nicio limită peste vârsta de 70 ani. Propunerea de modificare a avut la bază și discuțiile purtate cu cetățenii români din diaspora și cu cetățeni din țară, atât în urma audiențelor la Comisie și birourile parlamentare, cât și a numeroaselor contacte personale ale inițiatorilor cu aceștia. De asemenea, ținând cont și de faptul că sunt foarte multe nemulțumiri legate de termenul de eliberare a pașapoartelor, care – pentru cele depuse în străinătate – este de 90 de zile maxim, deși în realitate depășește cu mult acest termen, ca de altfel, și termenul de eliberare în țară este de 30 de zile, considerăm că această perioadă poate fi scurtată fără să aducă atingere corectitudinii întocmirii și eliberării pașaportului”, se arată în expunerea de motive pe care o puteți găsi AICI.