O brăileancă în vârstă de 26 de ani a fost reținută de polițiștii buzoieni, fiind implicată într-o escrocherie prin metoda ,,Accidentul”, cu un prejudiciu de 5.500 Euro și 500 lire creat părții vătămate. Femeia a fost încătușată în urma unei percheziții domiciliare efectuată de polițiști din Buzău pe raza localității Ianca.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, la începutul lunii mai, persoana vătămată a fost contactată telefonic de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, în acest moment deținut în penitenciarul Tulcea, care s-a recomandat a fi fiul său și care i-ar fi precizat că a fost implicat într-un eveniment rutier în străinătate. În cadrul discuției telefonice, femeia în vârstă de 62 de ani a fost îndrumată să se întâlnească în municipiul Buzău cu o tânără, pentru a-i înmâna suma solicitată, ceea ce a și făcut. Victima a realizat că a fost înșelată după ce l-a contactat telefonic pe fiul său și apoi a sesizat poliția. Fapta a fost inițial înregistrată în evidențe cu autor necunoscut, la începutul lunii mai. Polițiștii continuă cerecetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.