Echipa locală de rugby, Stejarul Buzău, este ciuca bătăiilor în Divizia Națională de Seniori. Rugbiștii buzoieni au reușit să se facă iarăși de rușine în fața propriilor suporteri, de data aceasta în compania formației Poli Agro Iași. Elevii lui Costică Merșoiu au pierdut cu 3 la 29.
Formația din parcul Tineretului a mai bifat astfel o înfrângere în actuala stagiune. Ceea ce în urmă cu două sezoane, era un derby pentru accederea în Superligă, astăzi s-a transformat într-un duel dintre o formație puternică, a ieșenilor, și sparring-partnerul din Buzău. Strategia prezentată de gruparea buzoiană în fața consilierilor județeni pare să îi fi păcălit doar pe aceștia, care au îndreptat cea mai mare sumă spre echipa din Parcul Tineretului, nu și pe suporterii buzoieni care se prezintă din ce în cei mai puțini pe arena „Prințul Ghica“. Ieșenii nu au călcat pedala de accelerație, obținând la relanti una din cele mai ușoare victorii. Poli conducea la pauză cu 19 la 0, iar la final s-a impus cu 29 la 3, unica performanța a buzoienilor fiind cele trei puncte, aduse de o transformare a lui Caloian. Iată rezultatele complete ale etapei cu numărul 9 din DNS.
Etapa a IX, DNS
Suceava – Petroșani 25-14
Galați – Năvodari 19-20
Stejarul – Iași 3-29
CSM U23 – Bîrlad 45-26
Arad – Steaua U23 3-31
Pe primul loc se află CSM U23 București, cu 42 de puncte, urmată de CS Năvodari, cu 34, iar RC Bârlad închide podiumul, cu 30. Buzoienii sunt pe treapta a zecea, ultima, cu patru puncte.
Etapa următoare, prima a returului, programează pe arena „Prințul Ghica“ întâlnirea dintre Stejarul Buzău și CS Năvodari.