Actuala clasă politică este aproape nereformabilă. Și nici nu e posibil să fie înlocuită peste noapte. DNA și celelalte instituții abilitate să stopeze marea corupție nu-și îndreaptă atenția spre clasa politică decât dintr-un singur motiv, obiectiv, firește: corupția, care a făcut casă bună, de piatră, cu o mare și însemnată parte a politicienilor.
Cei care încearcă să convingă populația că, la noi, la români, corupția a apărut abia după 1989, adusă cumva de prin lumea occidentală, nu fac decât să vorbească insidios despre funie în casa spânzuratului. Pe timpul comunismului ceaușist, ca și acum, ne situam printre cele mai corupte țări din lagărul socialist, dacă nu cumva din întreaga Europă. Politicienii ceaușiști erau mult mai aroganți și mai incapabili decât ultimul parlamentar de acum. Țara era ținută pe linia de plutire tot de cei năpăstuiți, atunci ca și acum: muncitori, ingineri, doctori, profesori și alte meserii onorabile, cu excepția forțelor profesioniste de coerciție, Securitatea și Miliția, produse sută la sută ale clasei politice comuniste.
Am putea zice că, exceptând libertatea cuvântului, libera inițiativă și posibilitatea de a munci peste hotare, în rest, totul e așa cum a fost și chiar mai rău decât atât. Tot din cauza clasei politice. Dar și pentru că, de cele mai multe ori, electoratul votează pe principiul vaselor comunicante: cu cât mai mulți candidați mediocri, cu atât mai multe voturi favorabile acestora. Încă nu s-a înțeles valoarea inestimabilă a unui vot plin, încărcat de semnificația simplă a libertății, o parte a electoratului confundând acest ritual democratic cu un fel de dar de nuntă, cash, la gura urnei.