Peste 5 milioane de carduri de sănătate activate până în prezent

   Dacă în primele zile în care cardul de sănătate a devenit obligatoriu s-au constat probleme de funcționalitate cu duiumul, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate(CNAS) lucrurile s-au remediat considerabil în ultima perioadă.

   Astfel, numărul cardurilor activate în sistem s-a dublat de la o zi la alta, până la finalul acestei săptămâni ajungându-se la peste 5 milioane de carduri activate la nivel național.

   Datele CNAS evidențiază că miercuri, 6 mai, la nivel național, erau validate cu cardul 226.465 servicii medicale și 163.650 acordate fără card, față de luni, 4 mai, când predominau serviciile medicale acordate fără card, respectiv 136.556, față de 87.914 validate prin intermediul cardului.

   De asemenea, acțiunea de activare a cardurilor de sănătate este intensă, înregistrându-se în medie 4-5 carduri activate pe secundă.

   În continuare, în evidența serviciilor acordate fără a fi validate cu cardul de sănătate sunt incluse serviciile pentru copii și pentru persoanele neasigurate.