Suflă și-n iaurt / Au votat pentru parcarea Maternității, dar fug de răspunderea negocierii pe bani publici

   Ședință animată, ieri, la Consiliul Județean, pe parcursul căreia președintele interimar al instituției, vicepreședin­tele social-democrat Petre Ema­noil Neagu, a făcut numeroase apeluri la operativitate – în traducere liberă, scurtarea sau chiar renunțarea la punctele de vedere pe care aleșii ar fi dorit să le exprime înaintea votului câte unui punct al ordinei de zi -, motivate de dorința acestuia de a participa la manifestările pu­blice organizate de Ziua Vete­ranilor de Război. Ședința s-a desfășurat, însă, în mare, după ti­picul cunoscut, remarcând-se consecvența consilierilor ju­de­țeni liberali proveniți din fostul PNL de a vota alături de cei ai Partidului Social Democrat, dar și schimbarea macazului de către aleșii Partidului Po­po­ru­lui-Dan Diaconescu, care nu au mai votat contra și nici nu    s-au abținut la proiectele de hotărâre la care consilierii Partidului Național Liberal pro­veniți din fostul PDL s-au opus.

Grevă pe bani publici

   Momentul jenant al ședinței de ieri, ca în majoritatea cazu­rilor, a aparținut consilierului Partidului Liberal Reformator Mariana Tudor, care, înaintea votului de la primul punct al ordinei de zi, a anunțat că se va abține de la votarea proiectelor de hotărâre supuse dezbaterii plenului, în semn de protest față de ce s-a scris în presă despre ea!

   „Domnule președinte, vreau să precizez că voi vota un singur proiect de hotărâre, cel privind terenul pentru parcarea Maternității; pentru toate celelalte mă voi abține, în semn de protest pentru (sic!) articolele defăimătoare din presa buzoiană, care nu au niciun fundament și care sunt total neadevărate“, a spus Tudor.

O „grevă“ inedită, care însă nu are nicio legătură cu calitatea de ales județean, și care o face pe Mariana Tudor să stea în sala de ședințe doar pentru a bifa prezența, a mânca covrigi și a bea apă și cafea, refuzând să-și exercite îndatorirea pentru care a fost aleasă de cetățeni, fiind, în schimb, plătită, din banii contribuabililor, cu indemnizația de consilier județean.

Votăm, dar nu ne băgăm!

   Proiectul de hotărâre pri­vind aprobarea inițierii procedurii de cumpărare a unui teren în suprafață de 500 metri pătrați din apropierea clădirii noii Maternități, pe care res­ponsabilii Consiliului Județean doresc să-l achiziționeze pentru amenjarea unei parcări pentru această unitate medicală, a fost adoptat de această dată, prin votul consilierilor PSD, PLR, PP-DD, al independenților, dar și al consilierilor liberali proveniți din vechiul PNL, ultimii votând exact cum le-a cerut partidul… Social-Democrat! De altfel, consilierul PNL Dorin Bădulescu a și fost propus de președintele interimar PSD Petre Emanoil Neagu să facă parte din comisia de negociere a prețului de achiziție, nu înainte de a-l gâdila puțin la orgoliu, numindu-l „lider al grupului de consilieri PNL“.

   De remarcat, aici, faptul că, deși au votat cu entuziasm proiectul de hotărâre, consilierii județeni nu s-au înghesuit să facă parte din comisia de negociere, semn că unii dintre aceștia au început să conștientizeze – după pățania colegilor lor din Consiliul Municipal, chemați să dea cu subsemnatul la Direcția Națională Anticorupție după ce au votat la ordinul partidului – ce a vrut să spună legiutorul prin sintagma „răspundere penală și materială a consilierilor“. Au refuzat, pe rând, această onoare, consilierii Ștefan David și Eduard Rotaru (PSD), Dumitru Ene (PNL), Bogdan Vasilescu (PP-DD) și Gheorghe Vlase (PLR), ultimul anunțând, mai în glumă, mai în serios, că va dori, când va veni momentul, să facă parte din „comisia de anchetă“, înainte de a accepta, totuși, propunerea. Până la urmă, au acceptat, tot din ordin de la Partidul Social Democrat, să facă parte din co­misie, Gheorghe Bodea (PSD) și Dorin Bădulescu (PNL).

„Luați-l pe Alecu și puneți-l subrefect!“

   Votată în grabă, la sfârșitul ședinței, nota privind oportunitatea modificării actului constitutiv al societății comerciale „Domenii Prest Serv“ SRL,    i-a dat, totuși, ocazia consilierului PNL Raul Florescu să spună punctul de vedere al grupului de cinci aleși județeni pe care îl reprezintă, respectiv consilierii județeni PNL proveniți din fostul PDL: „Așa cum anunțam chiar de la înființarea acestei societăți, se pare că această unitate este mai mult decât falimentară. Aici nu trebuie o simplă modificare a actului constitutiv; după părerea mea, unitatea trebuie desființată, și cât mai rapid. Este inadmisibil ca noi, ca și acționari majoritari, să avem numit un director pe niște sume foarte mari, care nu face altceva decât să se plimbe cu mașina prin județ și să caute deșeuri de construcții. Obiectul de activitate, așa cum am discutat și în comisie, nu se mai regăsește în activitatea societății, doar să facă taximetrie, că văd că-i stă mai bine în mașină, că altceva nu face. A venit și ne-a prezentat niște rapoarte. Noi ce facem acum, îl lăsăm pe el director în continuare și mai facem un consiliu de administrație, să mai facem niște sinecuri. Ce consilier județean va face parte din consiliul de adminitrație al unei societăți pe doi lei și cincizeci? Hai să găsim o soluție pentru stația de la Vernești și să terminăm cu balamucul acesta! Ca să nu vă mai spun de aroganța cu care domnul director vine și ne spune că dânsul nu a ieșit din administrație. Cred că este pe altă planetă, nu este în administrație, ci este directorul unei societăți comerciale al cărei acționar unic este Consiliul Județean. Dați-i loc la Prefectură, să se ducă subprefect și să ne lase în pace!“, a spus liberalul Raul Florescu.